Piaţa Obor, deschisă pentru şoferi mai repede
Din această săptămână accesul şoferilor care doresc să-şi expună maşinile pentru vânzare în Piaţa Obor se va putea face încă din cursul zilei de sâmbătă, evitându-se aglomeraţiile din ziua în care se ţine târgul cu vânzare. Dacă până acum şoferii erau nevoiţi să vină în piaţă în cursul nopţii de sâmbăta spre duminică pentru a prinde un loc în piaţă, acum, începând cu ora 12.00, în fiecare sâmbătă, ei vor putea să se prezinte la Piaţa Obor şi să-şi parcheze maşina. Contra unei taxe şoferii îşi vor lăsa peste noapte maşina în piaţă, paza urmând să fie asigurată de organele de poliţie.

Consultaţii medicale la Centrele multifuncţionale
Începând de azi, pensionarii orădeni se vor putea programa pentru consultaţii medicale la sediul Centrelor multifuncţionale din Oradea. Programul de consultaţii începe de azi de la ora 16.00, la fiecare centru urmând să fie repartizat câte un medic. În cazul în care numărul solicitărilor va fi prea mare, medicii îi vor programa pe pensionari pentru o altă zi de consultaţie.

Noi promisiuni de apartamente ANL
După ce în urmă cu câteva săptămâni conducerea Primăriei Oradea anunţa că blocurile ANL de pe Calea Aradului intersecţie cu Calea Sântandreiului nu se mai pot ridica din cauza lărgirii drumului de centură, ieri aceeaşi edili anunţau că totuşi parte din aceste apartamente se vor construi aici până în 2009. Potrivit proiectului aprobat de ministerul de resort, aici se vor construi 132 de apartamente, din care 36 de apartamente cu o cameră, 90 cu două camere şi 6 apartamente cu trei camere. Proiectul prevede şi amenajarea a 120 de locuri de parcare. Licitaţia pentru construcţie se va derula peste patru-şase luni, urmând ca, dacă totul merge bine, cele trei blocuri să fie ridicate până la finele anului 2009. De asemenea, conducerea PMO are în plan şi construirea a 5-6 blocuri pe strada Moreni. "Terenul de aici este ocupat cu unele construcţii ce aparţin CFR-ului. Vom veni mâine în Consiliul Local cu propunerea de a cumpăra aceste clădiri pentru a le demola", a precizat viceprimarul Biro Rozalia. În ce priveşte termenele de finalizare a blocurilor ANL de pe Decebal, Biro nu a putut oferi nicio informaţie. Iniţial ele ar fi trebuit finalizate în cursul lunii februarie, însă termenul a fost prelungit până în iulie a.c.

Al treilea Siemens pe şine
Conform declaraţiei viceprimarului cu atribuţii de primar, Mihai Groza, cel de-al treilea tramvai Siemens a fost deja fabricat la Viena. În aceste condiţii, în cursul serii de luni va sosi la Oradea, urmând ca a doua zi să fie pus în circulaţie.