De mai bine de un deceniu se vorbeşte în Beiuş, chiar în Consiliul Local, de posibilitatea îmbunătăţirii calităţii apei distribuite în urbe prin captarea unui izvor de pe raza comunei Finiş. Proiectul a fost reluat şi de actualul executiv local, care, pentru a oferi beiuşenilor apă de munte, a făcut primii paşi concreţi.

Conducerea Primăriei Beiuş a solicitat consilierilor municipali, în cadrul şedinţei Consiliului Local din 14 noiembrie, acordul de principiu privind acceptarea ofertei de donaţie venite din partea bisericii greco-catolice pentru un teren din comuna Finiş, în suprafaţă de 3.066 mp, în vederea captării unui izvor. Pentru a susţine acest proiect, primarul municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a participat joi, 18 decembrie, la şedinţa Consiliului Local Finiş, când pe ordinea de zi era înscris şi proiectul de hotărâre privind avizul necesar eliberării certificatului de urbanism pentru traversarea Drumului Comunal Izvorul Feredeu - Finiş şi a Drumului Judeţean Finiş - Beiuş de către conducta de apă potabilă de la Izvorul Feredeu. După discuţii mai mult sau mai puţin principiale care au durat aproape o oră şi după o gamă largă de pretenţii, majoritatea consilierilor locali ai comunei Finiş a votat împotriva proiectului de hotărâre amintit. Ce-ar mai fi de spus? La ce ne mai putem aştepta? Poate la vreo măsură "în oglindă" din partea consilierilor municipali beiuşeni! Asta deoarece, pentru finişeni, toate drumurile duc la... Binş!