Elevii claselor a VI-a şi a VII-a de la Şcoala din Budureasa, împreună cu reprezentanţii Directiei Apele Crişuri şi cu angajaţii din staţiunea Stâna de Vale, au desfăşurat, joi, o amplă acţiune de ecologizare pe Valea Iadului, din proximitatea renumitei staţiuni montane.

Prof. Delia Crăciun, de la Şcoala cu cls. I-VIII Budureasa, a declarat că nu este pentru prima dată când participă la o astfel de acţiune, considerând că astfel de activităţi, dincolo de efectul imediat, curăţarea unor locuri altfel mirifice, au şi un rol educativ pentru toţi participanţii, mai ales pentru copii. Raluca Negruţ, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Ape Crişuri, a precizat că trebuie făcute mai multe acţiuni de acest gen, pentru a informa, sensibiliza şi conştientiza cetăţenii cu privire la păstrarea apelor curate. Startul acţiunii de ecologizare a fost dat pe Valea Iadului, în doar câteva ore fiind umpluţi saci întregi de gunoaie. Pe lângă cei mari, elevii Şcolii din Budureasa au dat dovadă de simţ civic şi de grijă faţă de natură. Pentru efortul lor, copiii au fost răsplătiţi cu rucsaci, şepci şi mingi.