În prezent, la nivel naţional, reţeaua Cosmote România acoperă peste 98% din populaţia României şi 87,5% din teritoriu. Cosmote România este al treilea operator local de telefonie mobilă, cu un portofoliu de 3,616, milioane de utilizatori la finele anului 2007 şi o cotă de piaţă de 16%. Veniturile totale ale Cosmote au crescut anul trecut cu peste 255%, ajungând la 155,6 milioane euro, în timp ce pierderile nete au urcat cu 29,2%, la 118,4 milioane de euro, pe fondul deprecierii leului pe parcursul a două trimestre consecutive. În 2007, grupul elen de telecomunicaţii mobile Cosmote a investit în România peste 201 milioane de euro. "Cosmote a promis românilor, la intrarea companiei pe piaţă, că va oferi acoperire şi servicii de telefonie mobilă de calitate. În numai doi ani de la lansarea operaţiunilor comerciale, am reuşit să ne îndeplinim promisiunea, judeţul Bihor fiind una dintre zonele strategice în dezvoltarea noastră", a declarat Tereza Vâlcan, Corporate Affairs Manager Cosmote România. Atât în judeţul nostru, cât şi la nivel naţional, produsele şi serviciile Cosmote sunt distribuite prin intermediul magazinelor Cosmote şi ale partenerilor săi, precum Germanos, Romtelecom, Internity şi alţi dealeri independenţi. În Oradea, aceste produse sunt distribuite prin nouă magazine, iar în judeţ prin alte 21 de locaţii. Prezenţi ieri la Oradea, reprezentanţii companiei au precizat că, pentru anul 2008, Cosmote are mai multe obiective, printre care: creşterea cotei de piaţă, proiecte comune cu Romtelecom, oferirea de servicii la cel mai bun raport calitate/preţ etc.