Abandonul copilului, problemă de sănătate sau racilă socială?
De două-trei decenii, în România, ne confruntăm cu problema abandonului copilului în unităţile din reţeaua sanitară, a sugarului, în maternităţi, a copiilor mai mari în celelalte spitale, unde sunt internaţi pentru investigaţii şi tratament, apoi "uitaţi" aici. Dr. Ritli Ladislau, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, sublinia în cadrul unei recente conferinţe de presă că, în mod ciudat, deşi în ultimele două decenii condiţiile economico-sociale, de sănătate, de pregătire etc. s-au schimbat, numărul copiilor abandonaţi a crescut îngrijorător de mult.
Stabiliment de creştere a copilului
La nivel naţional, circa 1,8% dintre nou-născuţi sunt abandonaţi în maternităţi, iar în spitalele de pediatrie, circa 1,5%. Ca cifre absolute, 9000 copii în medie pe lună. În Bihor, situaţia este similară, numărul lor variind de la o perioadă la alta, în funcţie de mai mulţi factori, actualmente fiind 55, din care 3 la Maternitatea din Oradea, 34, la Spitalul Clinic de Copii, iar ceilalţi 18 se află în maternităţile şi secţiile de pediatrie din Aleşd, Salonta, Marghita, Beiuş. Fenomenul este dinamic şi păstrează aceleaşi elemente distincte: 50% dintre copii n-au identitate, la fel ca mamele lor care-i abandonează, n-au cod numeric personal, majoritatea sunt prematuri la naştere, mamele sub 20 de ani nu au deloc şcoală, 80% dintre ele au situaţie socio-economică precară şi consideră spitalul sau unitatea sanitară un fel de stabiliment de creştere a copilului şi nu de diagnosticare, tratament şi vindecare. Cauzele abandonului copilului sunt multiple: sociale, economice, cunoştinţe minime de cultură etc. În cei 15 ani de după Revoluţia din `89 s-au făcut paşi, chiar dacă la început timizi, pentru prevenirea abandonului, fiind puse bazele unei legislaţii cât mai aproape de cea a Uniunii Europene. Au fost reorganizate şi instituţiile care se ocupă de ocrotirea copilului, iar unităţile sanitare - maternităţile şi spitalele sau secţiile de pediatrie - au sarcini deosebite în acest sens. Cele trei acte normative care reglementează situaţia copilului abandonat sunt: Legea 272/2004, Ordinele 660 şi 756/2005, referitoare la coordonarea prevenirii abandonului copiilor. Bihorul este implicat într-un studiu naţional, împreună cu UNICEF, privind problema abandonului copilului, rezultatele urmând a fi dezbătute cu toţi factorii implicaţi.
Instituţii responsabile
Trei instituţii au responsabilităţi în acest domeniu: spitalele, direcţiile generale judeţene pentru protecţia drepturilor copilului (DGJPDC) şi serviciile publice de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Fiecare dintre acestea are responsabilităţi specifice: spitalele trebuie să angajeze asistenţi sociali (1-3), care să se ocupe efectiv de situaţia sugarului abandonat sau de riscul de abandon, în 24 de ore urmând să informeze DGJPDC. De asemenea, să consilieze femeia înainte şi după naştere, pentru evitarea abandonului. Tot asistenta socială se va ocupa de întocmirea actului de naştere a copilului, chiar dacă aceasta implică deseori riscuri. DGJPDC desemnează un asistent social care ţine legătura cu unitatea sanitară şi are acces nemijlocit pentru întocmirea documentelor, instruieşte asistenţii sociali din spitale. Serviciile publice de asistenţă socială iau măsuri de prevenire a abandonului (asigură locuinţă, facilitează accesul la centrele maternale sau la familii sau asistenţi maternali).
O noutate este cea a protocolului încheiat în 2005 între patru ministere: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Muncii şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fiecare dintre acestea având sarcini concrete, care pot conduce la prevenirea abandonului copilului.
Nu dorim copii cu probleme emoţionale!
Sugarul are prima traumă când este despărţit de mama sa. Maternităţile din România sunt tradiţionale. După naştere, copilul este dus în salonul de nou-născuţi, iar mama, în salonul mamelor. Copilul are nevoie în permanenţă de căldură, dragoste, mângâiere, pe care, din nefericire, într-o maternitate, oricâte asistente de pediatrie ar exista, nu le pot oferi decât MAMA. El este frustrat de acest ambient, iar mai târziu pot apărea probleme de sănătate, care pot evolua nefavorabil în timp. Nimerind, însă, într-un climat familial propice, copilul poate să se dezvolte normal şi armonios. Altfel, vom asista la un proces de creştere a numărului copiilor cu probleme emoţionale, care vor fi o povară pentru societatea civilă. De aceea, toţi factorii implicaţi încearcă soluţiile cele mai edificatoare în asigurarea unui climat propice de dezvoltare a copilului, mai ales a celui văduvit de dragostea de mamă, a copilului abandonat. Paşi s-au făcut în acest sens, cuantificarea eforturilor urmează să se regăsească în scăderea numărului cazurilor de abandon şi conştientizarea mamelor de a creşte copilul căruia i-a dat viaţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.