Pentru al doilea an consecutiv, şantierul Habitat din zona Voltaire a fost, pentru o zi, luat cu asalt de către femeile voluntare care au dorit ca, prin munca lor de câteva ore, să dea o mână de ajutor familiilor de etnie romă selectate ca fiind beneficiarele a două locuinţe Habitat. În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, Habitat pentru Umanitate Beiuş, în parteneriat cu Administraţia Comunitară Oradea, a organizat cea de-a IV-a ediţie a evenimentului "Femeile Construiesc".


