40 de expozanți, peste 800 de locuri de muncă - Bursa locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, respectiv CSM Oradea, a organizat, recent, Bursa generală a locurilor de muncă și Târgului ofertelor educaționale.
La Bursa generală a locurilor de muncă și Târgului ofertelor educaționale, au participat 40 de expozanți din categoria angajatori persoane juridice și instituții, care au oferit peste 800 de locuri de muncă, respectiv 18 școli și universități, care și-au prezentat oferta educațională.
„Pe parcursul evenimentului am primit vizita a peste 2500 de persoane, elevi, studenți, tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care au apreciat acest eveniment major, iar în urma interacțiunilor, peste 150 de persoane au fost angajate sau programate pentru un interviu ulterior”, anunță reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.
Potrivit acestora, persoanele angajate provin atât din județul Bihor cât și din localitățile limitrofe din Ungaria, semn că piața forței de muncă din județul Bihor este una deschisă și transparentă.
„Mulțumim tuturor pentru sprijin și susținerea prezentată și vă așteptăm și la următoarele noastre evenimente”, au mai transmis organizatorii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.