În urma sesizărilor primite la redacţie privind modalitatea defectuoasă de preluare a dosarelor de recalculare a pensiei prin recunoaşterea anilor de studii universitare, ne-am adresat domnului Szarka Arpad, directorul Casei Judeţene Bihor pentru precizări. Do
Social
Control în piaţa de vechituri
Duminică, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au organizat o acţiune în piaţa de vechituri din Oradea pentru prevenirea furturilor de autoturisme, legalitatea activităţilor comerciale desfăşurate, identificarea autoturismelor furate sa
- 20 Iulie 2004
- Citeste
Salarii în lei, tarife la servicii, în euro?
Recent, Romtelecom a trimis, o dată cu ultima factură pentru plata telefonului, şi un pliant cu noul sistem de tarifare pentru serviciile telefonice. În afară de faptul că informaţiile transmise sunt greu de descifrat, întrucât s-au folosit culori f
- 20 Iulie 2004
- Citeste
Din nou despre starea jalnică a parcurilor
Vrând-nevrând, ne irită ce vedem zilnic în jurul nostru şi, locuind în apropiere, pot spune că Parcul 1 Decembrie este, de ani buni, ţinta unor aşa-zise lucrări de modernizare. Cu toate acestea se poate afirma că este lăsat în par
- 19 Iulie 2004
- Citeste
180 de locuri, la Institutul de Magistratură
În acest an, Ministerul Justiţiei scoate la concurs 180 de locuri pentru admiterea la Institutul Naţional de Magistratură, mai mult cu 60 de locuri decât în 2003. Concursul se va organiza la Bucureşti în data de 28 august a.c., iar taxa de înscriere
- 10 Iulie 2004
- Citeste
Limita valorică pentru corn şi lapte a fost majorată
Limita valorii zilnice pentru produsele lactate şi de panificaţie acordate elevilor din clasele I-IV şi copiilor preşcolari a fost majorată de la 7.000 de lei la 9.000 de lei pentru un copil, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de joi a Guve
- 10 Iulie 2004
- Citeste
Pensionarii vor primi un nou talon special de călătorii cu preţuri reduse
Pensionarii care beneficiază de reduceri de preţuri pentru transportul intern vor primi, începând cu 1 ianuarie 2005, un nou talon special de călătorie, a decis Guvernul în şedinţa de joi. Noul model va conţine talonul de pensie, şase cupoa
- 10 Iulie 2004
- Citeste
Pe tramvaiul 2 din Oradea, cerşetorie cu silă şi cuvinte jignitoare la adresa călătorilor
A-ţi ajuta aproapele la necaz este o datorie creştinească, rămasă de la înaintaşi, transmisă de la o generaţie la alta. Dar când în faţa ochilor îţi apar, în mijloacele de transport în comun, cerşind milă
- 10 Iulie 2004
- Citeste
Oferte de credite pentru beneficiarii Legii 15/2003
Beneficiarii terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003, prin hotărâri ale Consiliul Local Oradea din lunile martie, aprilie şi mai a.c., sunt invitaţi, în data de 15 iulie a.c., de la ora 14.00, în Sala Mare a Primăriei, la o întâlnire cu rep
- 10 Iulie 2004
- Citeste
Absolvenţii au două luni pentru a cere indemnizaţia de şomaj
În conformitate cu noile prevederi ale Legii nr. 76/2002, absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, vor beneficia de indemnizaţia de şomaj, dacă nu au reuşit să se încadreze î
- 09 Iulie 2004
- Citeste


