Studenții Departamentului de Textile - Pielărie și Management Industrial, împreună cu societatea Lava Knitting, vin în sprijinul refugiaților din Ucraina confecționând voluntar perne și plapumi.
Social
Personalul MAI, autorităţile locale, societatea civilă şi mediul privat - În sprijinul refugiaților ucraineni
Personalul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne desfășoară în permanență, alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Bihor, activități de sprijin a refugiaților ucraineni.
- 07 Martie 2022
- Citeste
Viitorii polițiști de frontieră au donat sânge - Cu gândul la semeni
54 de elevi din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu’’ Oradea, sprijiniţi de conducerea instituţiei de învăţământ, au participat, în perioada 3-4 martie, la o activitate umanitară de donare de sânge.
- 06 Martie 2022
- Citeste
Zeci de tone de deșeuri strânse de pe marginea drumurilor - O problemă eternă
În primele două luni ale acestui an, au fost colectate 28,4 tone de deșeuri de pe marginea drumurilor județene și din refugiile mijloacelor de transport în comun.
- 06 Martie 2022
- Citeste
Moment de comemorare a istoriei - Ziua deţinuţilor politic anticomunişti din perioada 1944-1989
În Oradea și județ, va avea loc o serie de manifestări dedicate comemorării victimelor comunismului, în organizarea Asociației Foștilor Deținuți Politic Bihor și a Asociației „Nistor Bădiceanu”. Prin Legea nr. 247/2011, data de 9 martie este dedicată comemorării victimelor comunismului.
- 04 Martie 2022
- Citeste
Locuri de muncă vacante - Oferta în scădere
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Bihor anunță 1.324 de locuri de muncă vacante în judeţ, dintre care 1.080 sunt în Oradea, numărul de joburi fiind în scădere cu aproximativ 100 faţă de săptămâna trecută.
- 03 Martie 2022
- Citeste
Criza umanitară de la granițele României - Studenții orădenii se vor implica activ
Universitatea din Oradea a încheiat un acord de parteneriat cu Crucea Roșie Bihor în contextul crizei umanitare declanșate de războiul din Ucraina. Studenții orădeni se vor implica în activitatea taberelor de refugiați organizate pe teritoriul României.
- 02 Martie 2022
- Citeste
În Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae - Rugăciune pentru pace
Vocea elevilor de la Liceul greco-catolic „Iuliu Maniu” a răsunat profund spre cer. Implorând pacea, preoții, elevii și credincioșii i-au cerut Bunului Dumnezeu încetarea războiului din Ucraina, bună înțelegere între popoare și îmblânzirea inimii celor care doresc stăpânire cu nedreptate.
- 02 Martie 2022
- Citeste
Oradea, cartierul Ioşia. Pentru seniorii din comunitate - Centrul multifuncțional, redeschis
Centrul Social Multifuncțional Ioșia II, situat în Oradea pe Aleea Călinului nr.9, și-a redeschis porțile pentru seniorii din comunitate, începând de marți, 1 martie.
- 01 Martie 2022
- Citeste
Modificări în baza de calcul a indemnizației de șomaj - Majorări de la 1 Martie
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă. Astfel, de la 1 martie, Indicatorul Social de Referință (ISR) s-a majorat cu 5,1%.
- 01 Martie 2022
- Citeste


