Zeci de romi s-au adunat ieri la Casa Tineretului din Oradea pentru a lua parte la căsătoria a 12 cupluri din această etnie. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului PHARE "Ajută-mă să fiu eu", implementat de către Administraţia Socială Comunitară Oradea, şi are ca scop îmbunătăţirea situaţiei romilor. Partenerii proiectului sunt Prefectura Bihor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Primăria comunei Sânmartin, Inspectoratul Şcolar Bihor şi fundaţia Cuore Roma.

Muzică, flori, lumânări şi multe emoţii. Aceasta a fost atmosfera, ieri, la Casa Tineretului din Oradea, unde 12 perechi de etnie romă au spus "DA" pentru prima dată în viaţă. Îmbrăcaţi în cele mai bune haine, cu buchetul de flori în mână, fiecare cuplu a păşit înaintea ofiţerului de la Starea Civilă de unde au plecat cu câte un certificat de căsătorie. Martori le-au fost Ioana Ghirdan, coordonatoarea proiectului "Ajută-mă să fiu eu", şi Lakatos Ioan, reprezentantul etnicilor romi. După oficializarea căsătoriilor, cei prezenţi au luat parte la un bufet suedez, oferit de ASCO, după care, împreună cu lăutarii, au petrecut până la ora 14:00. "Este a doua acţiune de acest fel pe care ASCO o organizează în cadrul proiectului, unde au fost sprijinite 32 de cupluri de etnie romă în vederea obţinerii certificatelor de căsătorie", a precizat Adina Madar, director executiv al ASCO. Beneficiarii proiectului "Ajută-mă să fiu eu" sunt 300 de etnici romi care nu posedă acte de identitate şi certificate de stare civilă, dar şi 1.000 de romi care vor fi cuprinşi în campania de informare şi consiliere.