Organizată de Prefectura Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, întâlnirea cu primarii din zona Aleşd a avut ca obiectiv informarea acestora despre proiectele M.Ed.C, pentru perioada 2006-2008, în vederea compatibilizării sistemului naţional de învăţăm
Social
Centrul medico-social de la Nucet a trecut la Consiliul Judeţean
Preluarea Centrului medico-social de la Nucet a provocat discuţii în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Bihor, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute. Nemulţumirea a fost determinată de faptul că, deşi administraţia judeţeană a f
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Fonduri pentru regularizarea râurilor bihorene
Vineri, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Lucia Varga, a efectuat o vizită în câteva zone unde au fost executate, în ultimul an, lucrări de consolidare şi regularizare a cursurilor de râuri, pentru a verifica modul în care au fos
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Buget mulţumitor pentru Direcţia de Tineret
Recent, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor a primit înştiinţarea privind resursele materiale disponibile de la bugetul de stat, pentru anul în curs. Astfel, DJT Bihor poate miza pe un buget total de 1.700.000 RON, mai bun decât cel de anul trecut. La constituirea
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Subvenţii pentru primării
Primăriile interesate să deruleze activităţi în interesul comunităţii, fără să fie obligate să plătească salariile angajaţilor din bugetul propriu, pot recurge la subvenţiile acordate de la bugetul de stat. Singura condiţie care se impune admin
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Proiectele de tineret se depun la nivel local
Până în acest an, documentaţia pentru finanţare prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Tineret trebuia depusă la Bucureşti. De-acum, însă, lucrurile s-au schimbat, astfel că ONG-urile şi organizaţiile de tineret au scăpat de unele cheltuieli
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Fără containere, dar cu un nou azil de noapte
Recent, autorităţile locale au decis demararea unui proiect de achiziţie a unor containere care să adăpostească persoanele fără adăpost din Oradea. Însă, cum nu a existat nici o ofertă de achiziţionare de astfel de containere din partea firmelor contactate,
- 29 Ianuarie 2007
- Citeste
Microbuzele rămân "cantonate" la Colegiul "Emanuil Gojdu" încă două zile
După ce am aflat, încă din decembrie anul trecut, că microbuzele şcolare vor sosi în Bihor şi vor fi predate în teritoriu, acestea nu au ajuns nici acum la destinatari. De mai bine de o săptămână, curtea Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" a devenit "casa"
- 27 Ianuarie 2007
- Citeste
Centrul de agrement Şuncuiuş revine în custodia DJT
În urma unei cereri de retrocedare, centrul de agement de la Şuncuiuş a fost în litigiu o bună periodă de timp. Astfel orice investiţie din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret a fost blocată. La mijlocul acestei spătămâni Direcţia Judeţeană
- 27 Ianuarie 2007
- Citeste
Grupare de hoţi de arme, anihilată de poliţiştii bihoreni
Poliţiştii bihoreni au dat dovadă de viteză de reacţie reuşind să prindă un grup de cinci hoţi care au sustras trei arme de foc din Holod. Cu toate că toţi autorii au fost identificaţi, Judecătoria Beiuş a hotărât judecarea celor reţinuţi de
- 27 Ianuarie 2007
- Citeste


