Receptivi la textul articolului apărut în ziarul "Crişana" de sâmbătă, 21 iulie a.c., cu titlul "La Oşorhei, apa de izvor e la mare preţ", membrii Consiliului Local, în frunte cu domnul primar Ioan Codău, au luat măsuri în consecinţă de asigurare cu ap
Social
Primăria aplică legea în privinţa maşinilor abandonate
Primăria Oradea pune în aplicare prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale. Astfel, autovehiculele
- 06 August 2007
- Citeste
În Oradea secolului XXI-lea, cetăţenii cară apa cea de toate zilele în spate
Deşi mărginaşe, străzile Prepeliţei, Spicului şi Americii fac parte din urbea orădeană, fiind paralele cu Calea Clujului. Şi cei care locuiesc aici sunt orăşeni, famillii cu copii, tineri, dar şi numeroase persoane vârstnice, însă e greu de imaginat că
- 06 August 2007
- Citeste
Defileul Vadu Crişului, sufocat de gunoaie
Zilele trecute, zeci de turişti, care au poposit în defileul Crişului Repede din localitatea bihoreană Vadu Crişului, au avut surpriza să fie întâmpinaţi de mormane întregi de gunoaie aflate foarte aproape de albia Crişului. O imagine care contrastează puterni
- 06 August 2007
- Citeste
Nereguli vizând piscinele, ştrandurile şi activitatea de agrement
Aşa cum v-am informat în numărul ziarului nostru de vineri, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor au verificat 13 operatori economici - prestatori de servicii tip ştranduri, bazine, piscine - care aveau în administrare 16 puncte de lucru (12 ştr
- 06 August 2007
- Citeste
Prindeţi hoţii de plăcuţe reflectorizante de pe DN 76!
În ultima vreme, pe DN 76, în zona Dealului Bitii, au fost montate tot felul de indicatoare care să avertizeze asupra pericolelor de accidente şi să faciliteze traficul pe porţiunea de drum menţionată. În curbe au fost puşi stâlpi de semnalizare, dotaţi cu pl
- 06 August 2007
- Citeste
Pe Valea Boga apa trece, gunoaiele rămân!
Pe fumoasa Vale Boga, nu mai e demult o noutate, a apărut, de câteva decenii, o aşezare în toată puterea cuvântului: Boga. Întâi, au venit aici cei câţiva iubitori de natură care şi-au ridicat mici cabane unde să petreacă, în linişte, câteva z
- 06 August 2007
- Citeste
Peste nouă mii de pachete de ţigări, confiscate la frontieră
Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai au depistat peste nouă mii de pachete de ţigări, ascunse în şasiul unei autofurgonete înmatriculate în Germania. Întreaga cantitate de ţigări a fost reţinută în vederea confiscării, iar conducătorul
- 04 August 2007
- Citeste
Accidentată pe trotuar de un şofer băut
O orădeancă a fost accidentată, ieri, în timp ce circula pe trotuar. Din fericire, femeia a scăpat cu leziuni uşoare. Şoferul însă nu va scăpa la fel de uşor, dat fiind faptul că oamenii legii au stabilit că era sub influenţa băuturilor alcoolice. U
- 04 August 2007
- Citeste
Sesiune nouă pentru probele de aptitudini
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, întrucât în urma repartizării computerizate au rămas locuri libere, în conformitate cu art. 54 alin. 7, din Metodologia de Admitere în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru 2007-2008, Comisia Judeţe
- 04 August 2007
- Citeste


