Bihorenilor li s-a oferit posibilitatea, încă de la începutul săptămânii trecute, să semnaleze orice caz de potenţial abuz sau neglijare la care sunt supuşi minorii. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a fost sesizată, la Telefonul copilului - 0259/983, asupra 4 cazuri în decursul acestei săptămâni.

Odată cu apariţia acestui mijloc de informare asupra cerşetoriei, vagabondajului sau prezenţei copiilor alături de alte persoane în frig, pe o perioadă mai îndelungată, cetăţenii municipiului Oradea an început să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Până ieri, echipajul specializat, din cadrul DGASPC, a realizat 4 intervenţii, executate în urma tot atâtor apeluri venite din partea orădenilor. Dintre cele patru persoane, care necesitau ajutor, a fost identificat şi un adult. Tot în decursul săptămânii trecute, specialiştii au autoidentificat 10 cazuri de persoane care prezentau un risc ridicat de îngheţare, dintre care 5 au fost copii. Minorii au ajuns în îngrijirea DGASPC, urmând să se stabilească identitatea fiecăruia, localitatea de provenienţă şi numele părinţilor acestora. În urma investigaţiilor, specialiştii vor stabili gravitatea situaţiei şi necesitatea plasării acestora într-un centru pentru minori. Adulţii care prezentau risc de îngheţare au fost escortaţi la Centrul de Primire de pe strada Gutenberg din Oradea, unde au primit îngrijire medicală. "De obicei persoanele asupra cărora suntem sesizaţi sunt de etnie rromă care practică cerşetoria. Cele mai grave cazuri au implicat minorii lăsaţi în frig, însă, cu sprijinul Poliţiei municipiului Oradea, echipajul specializat din cadrul DGASPC încearcă să combată acest fenomen", a precizat Ştefan Goţia, purtător de cuvânt DGASPC. Bihorenii pot semnala în continuare, indiferent de zi sau oră, orice caz de potenţial abuz sau neglijenţă asupra minorilor la Telefonul copilului - 0259/983, iar echipajul specializat va interveni în maximum 15 minute.