"Oradea - un oraş antidrog"
Acţiunile desfăşurate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor sub egida Toamnei orădene au continuat, ieri, cu o masă rotundă pe tema "Oradea - un oraş antidrog", la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii cu atribuţii în lupta împotriva traficului şi consumului de stupefiante.
La întâlnire au luat parte conf. univ. dr. Horia Ardelean, din cadrul Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, dr. Zoia Bitea, directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, chestorul Gheorghe Chereji, şeful CPECA Bihor, Florin Badale, psiholog, dar şi mai mulţi asistenţi sociali, medici şi sociologi. Din agenda manifestării a făcut parte şi prezentarea unui studiu realizat în cadrul campaniei preventive "O tinereţe mai curată", cu privire la percepţia tinerilor asupra fenomenului consumului de droguri. Potrivit unor chestionare aplicate unui număr de 400 de elevi din Aleşd, Salonta şi Săcueni, majoritatea tinerilor, peste 98%, nu au consumat niciodată droguri. În schimb, cei mai mulţi au cunoştinţe despre marijuana, haşiş, heroină sau ecstasy. De asemenea, elevii chestionaţi au declarat că li s-au oferit droguri la petreceri, discoteci sau cluburi, gratuit, din partea unor cunoştinţe. În ceea ce priveşte tentaţia de a consuma stupefiante, 4,8% dintre tinerii din Aleşd au precizat că au dorit să încerce, în timp ce din Salonta 9,6% dintre ei au fost tentaţi să se drogheze. Îngrijorător este, potrivit specialiştilor, faptul că, dintre elevii chestionaţi în Săcueni, aproape 14% au precizat că le-au fost oferite stupefiante. În altă ordine de idei, conform unui alt studiu realizat în rândul bihorenilor consumatori de droguri care nu au apelat la serviciile destinate lor, majoritatea au declarat că se feresc să declare că sunt dependenţi, traficanţii nu recunosc că sunt şi consumatori în timp ce o mare parte dintre aceştia cred încă faptul că Centrul de Prevenire şi Consiliere este o structură creată pentru a ajuta Poliţia sau Procuratura. În finalul întâlnirii au avut loc discuţii interactive, specialiştii prezenţi au făcut schimb de informaţii şi au stabilit noi metode de cooperare.
Reprezentanţii Laboratorului de Medicină Legală au ţinut să precizeze faptul că, în cadrul acestui serviciu, există un compartiment de toxicologie, unde, pe baza unor analize, se poate determina dacă o persoană este sau nu consumatoare de droguri. Cei care doresc să apeleze la acest serviciu trebuie să completeze o fişă, care se poate face însă şi pe un nume fictiv.



Din pacate e tot orasul e plin de droguri si de dileri. Nu inteleg de ce nu face nimeni in acest caz