Peste patru mii de elevi bihoreni vor fi informaţi, în următoarele şapte luni, asupra riscurilor consumului de stupefiante. Acţiunile preventive ce urmează să se desfăşoare în 22 de licee fac parte dintr-un proiect intitulat "O dată... înseamnă mereu" lansat oficial ieri, de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor în parteneriat cu Clubul Rotary.

Proiectul va fi derulat în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antdrog (CPECA) Bihor în parteneriat cu Clubul Rotary Oradea, în cadrul unităţilor de învăţământ liceale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor. Printre obiectivele proiectului se numără: conştientizarea tinerei generaţii asupra nocivităţii consumului de droguri şi asupra riscurilor asupra sănătăţii, precum şi promovarea unui mod de viaţă sănătos ca alternativă la consumul de droguri. Timp de şapte luni, în 22 de licee din judeţul Bihor, în timpul orelor de dirigenţie, elevii vor fi informaţi asupra consecinţelor nefaste ale consumului de droguri şi vor viziona un film care cuprinde mărturiile unor părinţi ai căror copii sunt dependenţi de stupefiante. Potrivit organizatorilor proiectului, filmul este cu atât mai şocant cu cât, de la realizarea acestuia, unul dintre tinerii care apare în imagini şi-a pierdut viaţa în urma unei supradoze. În paralel cu orele de dirigenţie, specialiştii antidrog vor derula un program de promovare a unei vieţi sănătoase, organizând în acest scop o competiţie de baschet între instituţiile de învăţământ, care va debuta săptămâna viitoare în cadrul Liceului "Traian Vuia" din Oradea. Primele întâlniri cu elevii sunt programate azi, la "Mihai Eminescu", urmând ca, săptămânal, psihologii, sociologii şi medicii din cadrul CPECA Bihor să ajungă şi în liceele din judeţ. Potrivit preşedintelului Rotary Oradea, Horia Pop, clubul pe care îl reprezintă a încheiat, la nivel naţional, un parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog, prin care sprijină financiar şi logistic acţiunile preventive. Potrivit ultimelor studii efectuate la nivel local, aproximativ 7% dintre elevii şi studenţii bihoreni au consumat cel puţin o dată droguri, cele mai "căutate" stupefiante fiind marijuana şi ecstasy.