În cadrul proiectului privind siguranţa rutieră „Stop accidentelor rutiere - Viaţa are prioritate!", Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Bihor, organizează, în perioada 6 mai - 6 iunie, concursul de siguranţă rutieră „Educaţia rutieră - educaţie pentru viaţă".

Competiţia se adresează elevilor din clasele IV - VII. Scopul concursului este formarea unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, pentru a preveni producerea accidentelor de circulaţie cu victime din rândul populaţiei şcolare. În cadrul concursului, elevii participanţi vor avea de trecut mai multe probe. Una teoretică, în vederea verificării cunoştinţelor privind normele rutiere; parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon; respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, în parcul şcoală. Fazele zonale ale concursului de educaţie rutieră se vor desfăşura după cum urmează: în 6 mai - Valea lui Mihai; 8 mai - Salonta; 14 mai - Ştei; 19 mai - Şuncuiuş; 22 mai - Suplacu de Barcău; 29 mai - municipiul Oradea.
Faza judeţeană a concursului se va desfăşura în data de 6 iunie, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" din municipiul Oradea, cu începere de la ora 09.00. La faza finală vor participa echipajele câştigătoare a fazelor zonale.