În perioada 3 - 9 septembrie 2009, a avut loc, în municipiul Satu Mare, un concurs de şah pentru seniori şi juniori. Competiţia ce poartă numele de "Cupa Schwab" s-a aflat la cea de a IV-a ediţie, reunind sportivi din mai multe judeţe, printre care şi elevi de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, care au reuşit rezultate meritorii.

Dintre aceste reuşite s-au evidenţiat performanţele realizate de Sergiu Mureşan, care a obţinut locul întâi la general, grupa de vârstă băieţi 8 - 12 ani, realizând 6 puncte din 7 posibile. Rezultate bune a obţinut şi elevul Antoniu Stan, care s-a clasat pe locul întâi la grupa sa de vârstă şi pe locul al doilea la genaral."A fost un concurs reuşit, la care sportivii orădeni au obţinut nişte rezultate bune, reuşind totodată reeditarea performanţelor din anii precedenţi, când micuţii sportivi orădeni au realizat clasări meritorii prin Marius Gabriel Beltechi, Sebastian Borna şi chiar Antoniu Stan", a precizat Ioan Tudor, profesor-antrenor la "Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea". Pentru performanţele lor, sportivii prezenţi la competiţie au fost răsplătiţi de organizatori cu premii, diplome de participare şi cupe. De asemenea, profesorul Tudor a mai menţionat că în fiecare zi se fac înscrieri la cursurile de şah, pentru copii, începând de la 6 ani, până la tineri de 20 de ani, la sediul "Palatului Copiilor şi Elevilor", de pe strada Muzeului, nr. 2. Aici, se organizează cursuri pentru începători, avansaţi şi performanţi. Sportivii care obţin rezultate meritorii pot participa la diverse concursuri de şah, care se organizează în staţiunile Băile Herculane, Predeal, Eforie Nord, Tuşnad etc. "Şahul este sportul minţii care dezvoltă atenţia, memoria vizuală, puterea de calcul şi de concentrare, disciplinează gândirea, cultivă răbdarea şi formează caracterele tinerilor", a mai adăugat Ioan Tudor.

Informaţii suplimentare despre înscrieri la cursurile de şah le puteţi afla la numărul de telefon 0766.678.912, profesor Ioan Tudor, sau 0259.411.548, ora la sediul "Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea". Pe lângă concursul desfăşurat la Satu Mare, sportivii orădeni se pregătesc pentru concursul de şah de la Marghita, unde speră să obţină câteva performanţe notabile.