Dacă până joi, vârsta minimă a celor infectați era de 4 ani, vârsta celor infectați vineri era cuprinsă între 0 și 94 de ani, ceea ce înseamnă că nimeni nu este imun la boală. Pe lângă această, vineri a fost ziua cu cele mai multe cazuri detectate, nu mai puțin de 263. În Bihor, la ora 13.00, erau 127 de persoane în carantină și 4.105 auto-izolate la domiciliu.

Până vineri, cele mai multe cazuri, 186, fuseseră înregistrate marți, 24 martie. În total, vineri, la ora 13.00, erau confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu Covid – 19. Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 erau declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). 24 de persoane infectate și având boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, decedaseră.

În 24 de ore, joi-vineri, fuseseră înregistrate 263 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați aveau vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani. La ATI, erau internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă iar restul în stare bună, staționară. În carantină instituționalizată erau 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane erau în izolare la domiciliu și se aflau sub monitorizare medicală. La nivel național, fuseseră prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.

Indisciplina și inconștiența erau și ele în creștere. Astfel, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până vineri, fuseseră plasate în carantină instituționalizată 645 de persoane care nu respectaseră perioada de autoizolare iar 21 de persoane aflate în carantină părăsiseră locația în care fuseseră plasate, pentru ele fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Medicii din spitale trebuie să renunțe la cabinetele private

Prefectul Dumitru Țiplea a emis vineri un ordin conform căruia, pe toată perioada stării de urgență, personalul medical și nemedical din instituțiile sanitare publice își va desfășura activitatea numai în unitatea sanitară în care este angajat cu funcția de bază. Măsura a fost dispusă pentru a crește gradul de prevenire a răspândirii infecțiilor la nivelul unităților sanitare și pentru a proteja atât pacienții, cât și cadrele medicale și nemedicale din județul Bihor.

Nerespectarea prevederilor ordinului de către angajații unităților sanitare de stat poate duce la aplicarea de sancțiuni legale, de la rezilierea contractelor cu Casa de Asigurări și până la întocmirea de dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Ordinul Prefectului nr. 199 dispune, de asemenea, o serie măsuri pe care conducerea unităților spitalicești trebuie să le aplice pentru protecția personalului: reorganizarea programului și a permanenței personalului sanitar, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, atât în unitățile spitalicești publice, cât și în cele private; stabilirea unui program de activitate, cu respectarea timpului de odihnă necesar pentru personalul medical, astfel încât să se asigure rotirea acestuia; realizarea serviciului de gardă numai cu medici titulari; suspendarea contractelor individuale de muncă pentru efectuarea de gărzi cu cadrele medicale din afara spitalului; acoperirea necesarului de personal în situații speciale prin detașarea sau delegarea de cadre medicale și nemedicale între unitățile sanitare.

Orice derogare de la prevederile prezentului ordin se face doar cu aprobarea dr. Carp Gheorghe, împuternicit să asigure coordonarea integrată a tuturor unităților sanitare din sistemul public din județul Bihor.

„Menționăm că aceste măsuri au caracter excepțional și pun în aplicare Ordinul Comandantului Acțiunii – Secretar de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, privind instituirea unor măsuri necesare pentru limitarea răspândirii infecției la nivelul unităților sanitare publice și private”, se afirma într-un comunicat al DSP Bihor.

 

199 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Prin structurile abilitate, MAI întocmise 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor iar poliția și jandarmeria aplicaseră 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii depistaseră 13.611 persoane care nu respectaseră măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le fuseseră aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 17 milioane de lei. De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră întocmise 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, până vineri, 59 de cetățeni români fuseseră confirmați ca fiind infectați cu Covid-19: 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei și până vineri, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, decedaseră.

Până joi, 26 martie, fuseseră raportate 232.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri fuseseră înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.