Pentru că situaţia meteorologică actuală este propice dezvoltării virusului West Nile și pentru că până luna aceasta au fost confirmate 19 cazuri (chiar dacă încă nu și în Bihor), Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a trimis o informare prin care le explică bihorenilor cum să se protejeze de infecție.

 

Până la data de 19 iulie au fost confirmate 19 cazuri de infecţie cu virus West Nile în ţări ale Uniunii Europene: Grecia (12), Italia (4), România (2) şi Ungaria (1), precum şi a 29 de cazuri în Serbia în judeţe din Banatul de vest la graniţa cu România. Între 2 mai și 24 iulie, în România, au fost confirmate 5 cazuri de meningo-encefalită cu virus West Nile, două în Dolj și câte unul în Brăila, Iaşi şi Olt (în două regiuni diferite ale ţării).

Situaţia meteorologică actuală din România este propice dezvoltării vectorilor: ploi urmate de perioade de încălzire precum şi inundaţii în unele zone din ţară. În judeţul Bihor nu există cazuri sau suspiciuni de infecţie cu virusul West Nile, totuşi este necesară aplicarea măsurilor de prevenire.

La nivel comunitar, autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii trebuie să aplice ferm şi eficace măsurile pentru combaterea şi controlul populaţiei de ţânţari din zone cu lacuri, bălţi şi zone cu risc (în zonele rurale) şi asanarea subsolurilor inundate, dezinsecţia zonelor cu parcuri şi spaţii verzi, în localităţile urbane. 

La nivel individual, fiecare cetăţean trebuie să prevină infectarea cu virusul West Nile prin protecţia împotriva înţepăturilor de ţânţari prin: evitarea expunerii la ţânţari, mai ales în aer liber în amurg şi în zori când ţânţarii sunt mai activi, prin purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, utilizarea substanţelor chimice care resping ţânţarii (aplicate cutanat şi/sau ambiental), împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în locuinţă (prin montarea de site la ferestre, uşi), desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor şi îndepărtarea recipientelor cu apă stătută (butoaie cu apă, vase, vaze cu flori, etc, care permit înmulţirea ţânţarilor). Se va schimba des apa din vasele pentru adăpatul animalelor, evitându-se stagnarea acesteia.

Virusul West Nile afectează sistemul nervos central. 80% din persoanele infectate nu prezintă niciun fel de simptome, iar 20% au simptome uşoare: febră, cefalee, greţuri, vărsături, erupţie cutanată, inflamarea ganglionilor.

Numai una din 150 de persoane poate dezvolta forma severă a bolii cu febră mare, cefalee, dezorientare, meningită până la comă. Sunt afectaţi mai ales copiii și vârstnicii cu rezistenţă scăzută. Virusul este transmis prin muşcătura ţânţarilor infectaţi. Infecţia nu se transmite prin atingerea unei persoane infectate. Cea mai eficientă metodă de prevenire este evitarea înţepăturilor de tânţari. La apariţia simptomelor de boală, pacienţii trebuie să se adreseze medicului, evitând să se trateze singuri.