Suntem în plină pandemie cu COVID-19. Este cunoscut faptul că majoritatea celor care au pierdut lupta cu coronavirus au avut ca principală comorbiditate obezitatea.

Obezitatea reprezintă o afecțiune medicală în care excesul de grăsime din organism determină afectarea stării de sănătate. Ea apare printr-o combinație de factori, respectiv o creștere a aportului alimentar, o scădere a activității fizice și o serie de factori genetici.

Obezitatea atrage după sine o serie de afecțiuni, unele dintre ele extrem de grave și care scurtează durata de viață. Afecțiunile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat tip II, problemele respiratorii și așa mai departe. Dacă la acestea adăugăm problemele osteo-articulare, de coloană vertebrală, genunchi, problemele vasculare periferice și deloc de neglijat problemele de izolare socială, avem tabloul unei unei afecțiuni cu răsunet general.

Tratamentul obezității este considerat principalul element de prevenire a unei cauze importante de deces prematur. Problema trebuie rezolvată întotdeauna printr-o colaborare multidisciplinară: nutriționist, internist, psiholog, chirurg. Toate acestea vă stau la dispoziție în cadrul clinicii MedVarix din Timișoara.

  1. Ce tipuri de intervenții bariatrice există?

Intervențiile bariatrice sunt numeroase, dar au un numitor comun prin faptul că astăzi, toate se efectuează minim invaziv, ceea ce înseamnă pentru pacient o scădere semnificativă a riscurilor complicațiilor postoperatorii legate de o incizie într-un perete abdominal de dimensiuni, uneori considerabile, iar pe de altă parte o recuperare la parametrii anteriori mult mai rapidă.

Inelul gastric înseamnă montarea unui inel de silicon în jurul porțiunii inițiale ale stomacului. Astfel se creează deasupra acestuia un mic rezervor, care atunci când se destinde cu cantități mici de alimente determină apariția senzației de sațietate.

Gastrectomia longitudinală este astăzi cea mai frecventă intervenție bariatrică, datorită unori avantaje incontestabile. Ea înseamnă secționarea stomacului pe toată lungimea lui și rămâne un tub gastric foarte mic de 50-100 ml. Tot restul stomacului se îndepărtează, ca atare se elimină și porțiunea superioară a stomacului care secretă un hormon (ghrelina), care este considerat „hormonul foamei”. Ca atare, dispare aproape complet senzația de foame.

By-pass-ul gastric reprezintă anastomozarea unei porțiuni a intestinului subțire la porțiunea superioară a stomacului, realizând astfel o ocolire a stomacului în circuitul alimentar, ca atare alimentele vor fi digerate mult mai greu în intestinul subțire.

În principiu toate aceste operații determină scăderea în greutate, ceea ce face ca toate afecțiunile generate de obezitate să scadă sau să dispară. Acest efect are un răsunet extrem de favorabil asupra afecțiunilor cardiovasculare, a hipertensiunii arteriale și asupra diabetului zaharat, care pot să dispară.

  1. Cât durează o intervenție?

Aceasta este o întrebare frecventă a pacienților și la care răspunsul este „în chirurgie știi când intri, nu știi când termini”, dar dacă operația decurge normal, fără incidente ea poate varia de la 1 oră la 3 ore în funcție de tipul intervenției, în funcție de situația locală. Nu timpul operației este definitoriu, ci siguranța pacientului și succesul intervenției.

  1. În cât timp se vor observa efectele pozitive ale intervenției? Care este timpul ideal de slăbire?

Efectele pozitive se observă imediat, pacienții se simt foarte bine după 2-3 săptămâni. Scăderea sau dispariția spre exemplu a hipertensiunii arteriale sau a diabetului se observă în primul trimestru. Scăderea ponderală nu este o constantă, în general în prima lună se slăbește cel mai mult, ulterior acesta diminuă progresiv până la 6 luni și un an.

În concluzie, chirurgia bariatrică este o chirurgie complexă, dificilă. Ea se adresează de multe ori unor pacienți care în ciuda aspectului („gras și frumos”) sunt extrem de fragili. Clinica MedVarix este alături de dumneavoastră pentru a vă ajuta pe acest drum. Ne găsiți la 0256/44-36-25 sau online la www.medvarix.ro