Încă de la începutul campaniei de vaccinare, cadrele medicale din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea au fost implicate în procesul de vaccinare desfăşurat în centrele din Oradea.

Pe perioada suspendării cursurilor cu prezență fizică din unitățile de învățământ, medicii și asistentele medicale şcolare din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea au lucrat anul trecut alături de Direcția de Sănătate Publică Bihor, efectuând activități specifice contextului pandemiei: au participat la procesul de evaluare și monitorizare a persoanelor aflate în carantină, au întocmit avizele epidemiologice și introdus rezultatele analizelor medicale ale persoanelor care s-au îmbolnăvit de Covid 19.

În ce privește campania „Alege să te vaccinezi”, încă de la început, cadrele medicale din cadrul DASO au fost implicate în procesul de vaccinare desfăşurat în cadrul centrelor de vaccinare organizate în Oradea. Deschiderea centrului de vaccinare Drive-Thru din zona Era Shopping Center s-a realizat cu sprijinul cadrelor medicale şcolare care au asigurat realizarea procesului de vaccinare în prima perioada de funcţionare a acestui centru.

După începerea anului şcolar 2021-2022, cadrele medicale au efectuat testarea antigen a preșcolarilor, elevilor și personalului, suspecți sau contacți Covid din cadrul unităților de învățământ. Testarea s-a realizat conform prevederilor legale, privind combaterea îmbolnăvirilor cu Sars-Cov 2. În anul 2021, s-au realizat 4.038 de testări în cadrul unităților de învățământ

În perioada februarie - martie 2021, personalul din cadrul Serviciului Resurse Umane -Salarizare al DASO, cu sprijinul asistentelor medicale școlare, au contactat telefonic 1.680 persoane încadrate în grad de handicap grav, aflate în baza de date a instituției, în urma cărora au fost preluate datele personale ale celor ce au dorit vaccinarea la domiciliu, date transmise apoi Direcției de Sănătate Publică Bihor, care a trimis echipa mobilă pentru a vaccina aceste persoane. Prin urmare, au fost întocmite și transmise listele pentru 866 persoane (persoane imobilizate precum și membrii familiilor acestora).

În luna octombrie 2021, s-a reluat contactarea telefonică a persoanelor nedeplasabile aflate în baza de date a Direcției de Asistență Socială Oradea și aproximativ 1400 persoane au fost informate în vederea vaccinării cu prima, a doua sau a treia doză. Prin urmare, au fost preluate și transmise datele pentru 239 persoane. După vaccinarea persoanelor nedeplasabile, angajaţii DASO au preluat de la DSP şi transmis către beneficiari adeverinţele de vaccinare.

Începând cu data de 9 noiembrie 2021, Direcția de Asistență Socială Oradea s-a alăturat campaniei pentru vaccinare împotriva Covid 19, astfel, echipe formate din asistenți sociali și medicali din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea au împărțit zilnic peste 5.000 de pliante informative cu privire la vaccinare, în zonele aglomerate din Oradea, respectiv în zona centrală, piețe, stații de tramvai și autobuz, au discutat cu oamenii și i-au îndemnat să se vaccineze pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.