Pentru al cincilea an consecutiv, Clubul Lions donează Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, 10 camere implantabile care vor face viața pacienților oncologici mult mai ușoară. Acestea au costat 10.209 lei și vor fi folosite de medici în funcție de priorități.

Subfinanțarea din sistemul național de sănătate nu mai este o noutate pentru nimeni. Tocmai de aceea, în acest context, orice ajutor din afară este bine venit iar Spitalul Municipal are norocul că există în Oradea multe asociații care se implică activ în sprijinirea pacienților. Primii care s-au implicat, la început de 2019, sunt membrii Clubului Lions Oradea care au donat ieri 10 camere implantabile destinate pacienților cu afecțiuni oncologice.

„De aproximativ 30 de ani de când funcționează oncopediatria la Spitalul Municipal au existat doar două momente esențiale care au marcat calitatea vieții copiilor care ajung la noi. Accesibilitatea la aceste aparate și pregătirea unui om care să le poată implanta. Sunt copilași care timp de 6 luni primesc zilnic tratament intravenos. Vă dați seama ce înseamnă asta la un copil de câteva kilograme, câte sute de înțepături ar trebui făcute și ce dureri ar trebui să îndure?”, s-a întrebat retoric fostul ministru al Sănătății, oncologul pediatru Ladislau Ritli. Despre camerele donate a vorbit și medicul primar ATI, Mihai Florea: „Sunt 5 ani și jumătate de când Clubul Lions asigură continuitate pentru acești copii. Camerele sunt niște rezervoare micuțe care se implantează sub piele. Citostaticele sunt medicamente toxice și iritante pentru piele, țesuturi și vene, dar administrarea lor într-o venă de calibru mare duce la dizolvarea lor rapidă și la dispariția durerii”.

Cele 10 camere implantabile au costat 10.209 lei dar reprezentanții Lions au beneficiat de o reducere de 15% când le-au achiziționat.

„Donarea celor 10 camere și a accesoriilor necesare, este deja o tradiție. Ne bucurăm că putem ajuta acești copii și mulțumim conducerii spitalului că ne facilitează acțiunea”, a spus Florin Smaranda, președintele Lions Oradea, ieri, în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat la Spitalul Municipal din Oradea.

Conform medicului Ladislau Ritli, numărul cazurilor noi de copii depistați cu cancer crește cu 20% anual și cel al adulților cu 3.000.