O procedură de trombectomie mecanică, realizată în premieră națională, a fost utilizată în tratamentul unei paciente tinere cu tromboembolism pulmonar masiv, pentru care tratamentul standard prin tromboliză intravenoasă era contraindicat.

O nouă premieră națională în cardiologia intervențională din România a fost realizată de echipa de cardiologi intervenționiști a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Medicii au efectuat, în cazul unei paciente de 46 de ani din Oradea, o procedură de trombectomie mecanică la nivelul arterei pulmonare, utilizând sistemul Penumbra FLASH 2.0, o tehnologie dedicată îndepărtării cheagurilor de sânge prin aspirație controlată.

Pacienta fusese diagnosticată cu insuficiență renală și aflată în program cronic de hemodializă. În contextul acestei patologii, pacienta a dezvoltat o teacă de fibrină și calciu iar o parte din această structură a migrat la nivelul arterei pulmonare drepte. Pacienta a dezvoltat un tromboembolism pulmonar masiv, una dintre cele mai severe urgențe cardiovasculare, caracterizată prin obstrucția bruscă a circulației sanguine la nivelul arterelor pulmonare. În cazul acestei paciente, situația era critică, iar în lipsa unei intervenții rapide, ar fi dus la deces. Astfel, se impunea identificarea imediată a unei soluții terapeutice eficiente, fiecare etapă a intervenției fiind esențială pentru restabilirea circulației pulmonare și reducerea riscului vital.

În mod obișnuit, în asemenea cazuri poate fi indicată tromboliza sistemică, tratament medicamentos administrat pentru dizolvarea cheagului. În cazul acestei paciente, însă, procedura prezenta un risc hemoragic major și era contraindicată din cauza îndepărtării recente a cateterului de hemodializă și a existenței unui acces vascular necompresibil, cu potențial de sângerare severă. În lipsa unei alternative terapeutice eficiente, evoluția pacientei ar fi fost fatală.

 

O soluție intervențională de ultimă generație

Echipa Laboratorului de Angiografie și Cateterism Cardiac al SCJU Bihor a decis efectuarea unei trombectomii mecanice prin aspirație, utilizând sistemul Penumbra FLASH 2.0, procedura fiind realizată în premieră națională cu acest sistem în patologia respectivă. Tehnologia FLASH 2.0 permite sistemului să diferențieze în timpul aspirației între sângele proaspăt și materialul trombotic, optimizând îndepărtarea cheagului și limitând pierderea inutilă de sânge. Această caracteristică este deosebit de importantă în cazul pacienților aflați deja într-o stare critică.

Intervenția, care a avut loc în data de 30 iulie, a presupus introducerea până la nivelul arterei pulmonare a unui cateter de tromboaspirație de mari dimensiuni, de 16 French, cu un diametru semnificativ mai mare decât cel al cateterelor utilizate în mod obișnuit în procedurile intervenționale. Prin intermediul acestuia, trombul a fost aspirat activ din artera pulmonară. Procedura a permis îndepărtarea plăcii și restabilirea fluxului sanguin pulmonar, intervenția fiind decisivă pentru salvarea vieții pacientei în acel moment critic. În prezent, pacienta rămâne internată pentru monitorizarea și tratamentul patologiei renale.

Tromboembolismul pulmonar sever rămâne una dintre urgențele cardiovasculare cu mortalitate importantă. În cazurile cu risc înalt, mortalitatea poate ajunge la aproximativ 20%, iar utilizarea terapiilor intervenționale moderne, la pacienții atent selecționați, poate contribui la reducerea semnificativă a acestui risc. Supraviețuirea acestor pacienți are, în același timp, o importantă componentă socială și economică. Dincolo de salvarea unei vieți, tratamentul eficient poate preveni complicații severe pe termen lung, inclusiv dezvoltarea hipertensiunii pulmonare cronice și necesitatea unor tratamente complexe și costisitoare.

 

Echipa medicală

Procedura a fost realizată de echipa Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională al SCJU Bihor, Echipa intervențională a fost compusă din: Dr. Mihnea Traian Nichita-Brendea – medic primar cardiolog, Dr. Lucian Câlmâc - medic primar cardiolog la Spitalul Floreasca din București, Dr. András Mester - medic primar cardiolog și Dr. Adrian Ciubuc – medic specialist cardiolog, sub coordonarea Dr. Virgil Popa - medic primar cardiolog și coordonator al Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională.

 

Tehnologie de ultimă generație, prin investiția din fondurile proprii

În prezent, procedurile de trombectomie mecanică pentru embolia pulmonară nu beneficiază de finanțare printr-un Program Național de Sănătate dedicat. În acest context, asigurarea accesului pacienților la această metodă terapeutică avansată presupune un efort financiar susținut din partea spitalului, costul sistemului de tromboaspirație utilizat pentru un singur pacient fiind de aproximativ 9.000 de euro.

Colectivul Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională al SCJU Bihor mulțumește conducerii spitalului pentru sprijinul acordat și pentru decizia de a achiziționa, din fondurile proprii ale unității sanitare, patru asemenea dispozitive, în contextul în care nu există în prezent un program național care să finanțeze aceste intervenții.

Această investiție permite cardiologilor intervenționiști să ofere o alternativă terapeutică pacienților cu tromboembolism pulmonar sever pentru care tratamentul standard este contraindicat sau insuficient și pentru care, în anumite situații, lipsa unei intervenții rapide poate avea consecințe fatale. Prin introducerea acestei tehnologii, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor continuă dezvoltarea procedurilor de înaltă complexitate în cardiologia intervențională și extinderea posibilităților terapeutice disponibile pacienților critici.