Directorul executiv al Asociaţiei Române de Reproducere Umană, medicul specialist în infertilitate Andreas Vythoulkas a transmis cuplurilor să nu amâne momentul în care să aibă copii şi să nu ezite să meargă la specialist dacă au probleme de fertilitate.

Andreas Vythoulkas a arătat că vârsta este importantă pentru reuşita obţinerii unei sarcini, rata de succes fiind mai mare la femeile cu vârsta sub 35 de ani şi sub 40 de ani, faţă de cea la femeile de peste 40 de ani.

„Trebuie să dăm un mesaj pentru toate cuplurile să nu lase să aibă un copil mai târziu şi mai ales este un mesaj pentru femeile tinere. Cu cât trece timpul, lucrurile devin mai dificile şi ultimele statistici arată că aproximativ unul din cinci cupluri au probleme de fertilitate. Mesajul este: faceţi copii! Dacă după un an de zile de contact neprotejat regulat, nu reuşiţi să aveţi un copil, mergeţi la un medic specialist de fertilitate, pentru că vârsta este cel mai important lucru ca să avem un rezultat pozitiv, este un lucru pe care nu-l putem să-l schimbăm, nu putem să schimbăm natura, nu putem să schimbăm biologic vârsta ovarelor şi este un lucru extrem de important. Faceţi copii!", a declarat dr. Vythoulkas.

El a mai subliniat că fiecare este diferit, motivele de infertilitate sunt diferite şi cuplurile nu trebuie să se descurajeze deoarece sunt foarte multe cazuri de cupluri care au reuşit să aibă copii şi după vârsta de 40 de ani.

„Fiecare caz este un caz separat, adică într-adevăr, peste 40 de ani este mult mai greu faţă de când avem un cuplu la 30 de ani, dar depinde de la caz la caz. Nu ar trebui să fie un mesaj - da, este foarte greu, pentru că aşa descurajăm oamenii, oricum este foarte dificil, nu mai mergem la doctor. Nu, sunt foarte multe sarcini care sunt şi peste 40 de ani. Primul pas când nu putem să obţinem o sarcină este să mergem să obţinem un răspuns de la un medic, un răspuns medical, să nu facem presupuneri, pentru că trece timpul şi asta e întotdeauna în defavoarea noastră", a mai afirmat medicul.

Acesta a menţionat că pentru o parte dintre cuplurile care au probleme de infertilitate este indicată fertilizarea in vitro, iar tratamentul corespunzător patologiei fiecărui caz se stabileşte numai de către medici. Vythoulkas a mai spus că unele cupluri cu probeleme de fertilitate amână momentul prezentării la specialist pe considerentul că fertilizarea in vitro este un tratament scump, fără să aibă un diagnostic corect şi complet.

„Fertilizarea in vitro este un tratament care este indicat pentru anumite patologii, nu este 'am probleme de infertilitate, gata fac fertilizare in vitro', nu. Pentru o parte dintre cuplurile care au probleme de fertilitate este indicată fertilizarea in vitro. Multe cupluri care au probleme de fertilitate nu se duc la doctor pentru că gândesc că a avea o problemă de fertilitate presupună să facă fertilizare in vitro, «este o chestiune foarte scumpă, nu mai mergem deloc», fapt care nu e real. Mai întâi trebuie să ajungem la doctor, să avem un diagnostic corect şi complet şi pe baza diagnosticului se indică care este tratamentul corespunzător pentru patologii specifice cuplului respectiv. Fiecare caz este un caz special. Nu există cazuri nici măcar similare. (...) Singurii care pot să spună (cuplurilor n.red.) ceva concret, ce au de făcut, sunt medicii", a conchis dr. Andreas Vythoulkas.

Ani de tratamente

La reuşita de a avea un copil se ajunge uneori foarte greu, explică părinţii care au urmat tratamente timp de mai mulţi ani şi au efectuat mai multe proceduri de fertilizare in vitro în ţară şi în străinătate. Unul dintre cuplurile de părinţi prezente la festival, familia Stan, a reuşit să aibă un copil după nouă proceduri de fertilizare in vitro.

„Am avut nouă încercări până la reuşită, şase dintre ele în România şi trei în Grecia. Andreas are acum un an şi 10 luni şi ne pregătim pentru o nouă procedură de fertilizare in vitro. Ne dorim patru copii, vrem să şi adoptăm. Ne pregătim şi de următorul copil prin fertilizare în vitro şi pentru adopţie. Ne dorim să fim o familie numeroasă", a spus Mariana Stan, în vârstă de 38 de ani.

Anicuţa (42 de ani) şi Bogdan (44 de ani), un alt cuplu care a apelat la fertilizare in vitro pentru a avea un copil, pe Luca, au admis că nu a fost uşor să ajungă părinţi şi au susţinut şi ei că sunt pregătiţi să reia procedura pentru a mai avea un copil. Pentru a-l avea pe Luca ei au efectuat două proceduri, iar reuşita a venit după al doilea embriotransfer, efectuat la Bucureşti. „Nu este uşor să treci prin toate încercările, dar aş lua-o de la capăt. Vrem să avem încă un copil, ne dorim şi o fetiţă, aşteptăm să încercăm cât de curând să avem încă un copil", a spus Anicuţa, convinsă că vor reuşi din nou.

Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să dezvolte şi să reorganizeze subprogramul de fertilitate, potrivit purtătorului de cuvânt, Oana Grigore, care a menţionat că finanţarea a crescut anul acesta la 1.000 de cupluri beneficiare.

„În ce priveşte subprogramul de fertilitate, anul acesta avem un buget mai mare, de la 600 de cupluri vrem să creştem finanţarea până la 1.000 de cupluri, cel puţin, deci vrem dezvoltarea acestui subprogram şi, bineînţeles, vrem să şi reorganizăm programul, aşteptăm propuneri din partea comisiei de specialitate", a spus Oana Grigore.

Oficialul MS a menţionat că în prezent prin subprogram se acoperă o procedură de cuplu, dar prin reorganizare se va modifica şi numărul de proceduri. În program sunt înscrise anul acesta 13 unităţi sanitare.

Anul acesta, pentru subprogramul de fertilitate, Ministerul Sănătăţii a alocat 3,142 milioane de lei.