Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a realizat un sondaj în rândul membrilor cu ocazia celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei Naţionale, organizată în perioada 3-4 noiembrie, la Iaşi, din care reiese că 90% dintre pacienţii respondenţi au cunoscut cel puţin o persoană nou-diagnosticată cu hepatită în ultimul an.

 

Deşi majoritatea recunoaşte că lucrurile s-au îmbunătăţit, în ultimul an, pentru bolnavii care suferă de această boală continuă să existe chestiuni nerezolvate precum accesul tuturor la tratament, lipsa de informare, costul ridicat al analizelor, birocraţia, numărul considerabil al persoanelor neasigurate, timpul mare de aşteptare etc.

„Potrivit datelor CNAS din 2016, aproximativ 3 milioane de români erau neasiguraţi în sistem, fapt pentru care este extrem de dificil să aibă acces la diagnosticarea hepatitelor virale, respectiv să poată fi incluşi în programe de tratament. Vorbind despre o boală infecţioasă, uşor transmisibilă, consider că este extrem de important ca autorităţile să aibă în vedere măsuri pentru această categorie de persoane”, a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

Recomandarea de către medicul de familie a analizelor periodice pentru markerii hepatici şi implementarea unui Program Naţional sunt cele mai importante soluţii indicate pentru prevenirea și eliminarea hepatitelor. Discriminarea continuă să fie un element important în viaţa pacienţilor care declară că întâmpină această problemă în rândul prietenilor (cele mai multe răspunsuri), la locul de muncă, dar şi când merg la medic, în special la stomatolog.

„Din păcate, pacienţii care sunt discriminaţi decid să ascundă boala fără să-şi dea seama de efectele negative pe care le pot genera. Recomandarea noastră este să existe o bună cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor atât din partea bolnavilor, cât şi a comunităţii. APAH-RO desfăşoară periodic campanii de informare şi solicită tuturor factorilor de opinie şi decizionali să ni se alăture”, precizează Marinela Debu.

Sondajul nu este reprezentativ la nivel naţional, dar arată opiniile membrilor APAH-RO, asociaţie ce are filiale în toată ţara. Rezultatele sondajului, dar şi problemele dezbătute în cadrul Conferinţei Naţionale vor fi transmise Ministerului Sănătăţii şi CNAS.

 

600.000 de persoane sunt potenţial afectate!

Referitor la noul tratament (fără interferon) pentru pacienţii cu hepatita C, APAH-RO propune acces nediferenţiat la tratament pentru pacienţi, indiferent de stadiul bolii, rezolvarea problemei persoanelor neasigurate, mai ales a celor din mediul rural sau a celor din grupurile de risc, implementarea unui Program Naţional pentru Hepatite și îmbunătăţirea prevenţiei prin programe de screening accesibile, dar şi prin introducerea obligatorie a markerilor hepatici la medicii de familie.

„România nu are încă un plan naţional implementat pentru prevenirea hepatitelor virale, pentru creşterea ratelor generale de screening şi a accesului la tratament, deşi în cazul infecţiei cu virusul hepatitic C înregistrăm cea mai ridicată rată de prevalenţă din Europa, de 2,54%. Aproximativ 600.000 de persoane sunt potenţial afectate. Dintre acestea doar 16% sunt diagnosticate şi doar aproximativ 0,6% sunt tratate”, susține prof. dr. Anca Trifan, preşedinte executiv al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

România şi-a asumat obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de eliminare a hepatitelor virale de pe lista problemelor de sănătate publică, prin reducerea numărului de infecţii noi cu 90%, tratarea a 80% dintre pacienţii identificaţi şi a reducerii mortalităţii cu 65%, până în 2030.

„Când ne referim la hepatita cronică C putem avea o dublă abordare. Cea optimistă se referă la faptul că, în ultimii doi ani, s-a derulat programul de IFN-free prin intermediul CNAS și aproximativ 15.000 de pacienţi vor fi trataţi şi vindecaţi (98%) până în mai 2018. Pentru latura pesimistă luăm în calcul restul pacienţilor cu formă activă de hepatită care nu au putut accesa programul având un grad mai mic de fibroză”, a spus dr. Adrian Gabriel Marinescu, medic primar boli infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balș”.

România ocupă locul 1 în Europa, ca număr total de cazuri de hepatita C, și locul 4, ca rată a mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice (44,5 decese la suta de mii de locuitori - media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori). În România aproximativ 800.000 de persoane au hepatită cronică B și aproximativ 600.000 de persoane au hepatită cronică C. Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C, iar hepatita C este cea mai frecventă cauză a cancerului de ficat şi una dintre cele mai importante cauze ale ciroziei (20% din cazuri ajung la ciroză în 15 ani de la infectarea cu virusul C).

Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care constă în distrugerea celulelor hepatice. Boala se manifestă la început prin simptome nespecifice, uneori febră ușoară, lipsa apetitului, grețuri, vomitări, scăderea randamentului fizic și psihic, ca și dureri abdominale, urina devine de culoare închisă, fecalele de culoare deschisă și apar forme icterice. Boala produce de regulă în final ciroză sau cancer de ficat.