Numărul infecțiilor respiratorii în Bihor a explodat de la începutul anului. Săptămâna trecută, Direcția de Sănătate Publică a înregistrat 6.678 de cazuri, cu 385 mai multe decât săptămâna trecută. Mai grav este că, până la această oră, o persoană a murit de gripă și 29 sunt infectate cu virusul rujeolei.

De la începutul anului, în județul Bihor au fost confirmate trei cazuri de gripă AH1N1, s-a înregistrat un deces, iar alte probe în zece cazuri au fost trimise spre Institutul Cantacuzino. O altă boală care face ravagii este rujeola, la DSP înregistrându-se nu mai puțin de 29 de cazuri. Singura veste bună este că aceaste cazuri au fost din mai multe zone și localități, astfel că nu se poate vorbi despre o epidemie.

În ceea ce privește virozele, în săptămâna 21-27 ianuarie au fost înregistrate 6.678 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în creștere faţă de săptămâna precedentă (6.293 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna similară din sezonul anterior (4.561 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2017-2018). Din cele 6.678 cazuri au necesitat internare 82 cazuri.

S-au mai înregistrat 1.310 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie, în scădere faţă de săptămâna precedentă (1.391 cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de valoarea din săptămâna similară din sezonul anterior (1.192 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2017-2018). Din cele 1.310 cazuri au necesitat internare 141 cazuri.

„Vestea bună este că în săptămâna 21-27 ianuarie nu au fost confirmate în Bihor cazuri de gripă”, a spus, pentru Crișana, Daniela Rahotă, directoarea DSP Bihor.    

La nivel național, numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 48, iar cel al deceselor cauzate de rujeolă la 60.