Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a manageriat, în ultimii trei ani, un proiect care a avut ca scop prevenția, screening, diagnosticarea și tratamentul cancerului de sân. Proiectul a avut o valoare de puțin peste 38.2 milioane de lei și s-a desfășurat și în Bihor.

Obiectivul general al proiectului „Fii responsabilă de sănătatea ta - programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân” a vizat creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru cancerul de sân.

A fost primul proiect de screening populațional organizat al cărui obiectiv a fost acela de a crește capacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional și s-a adresat unui grup țintă constituit din 40 de mii de femei, cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest. În regiunea Nord Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, au fost testate 27 de mii de de femei cuprinse în grupul țintă.

Dacă spre finalul proiectului, s-a alăturat comunității pe care am creat-o în jurul paginii de social media dedicată proiectului și europarlamentarul român Corina Crețu, ea însăși o supraviețuitoare a cancerului de sân, liderul proiectului, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca a raportat spre final de vară, respectiv lunile august - septembrie 2023, 4.774 de beneficiare care s-au înscris în programul de screening, la care s-au adăugat 669 de beneficiare pentru partenerul din Timișoara, SCMUT.

Din cele 138 de mii de femei identificate pentru a primi scrisori de invitare în zonele geografice incluse în proiect, la nivelul regiunii Nord Vest și Vest, cel puțin 60% dintre acestea au primit scrisori de invitare din partea celor doi parteneri ai proiectului, fiecare din aceștia fiind certificat pentru efectuarea mamografiei de screening. Dintre toate acestea, au fost identificate 40 de mii de de persoane care aparțin grupului țintă și cel puțin 21.600 de persoane care fac parte din grupurile vulnerabile.

Astfel, au fost raportate ca fiind realizate puțin peste 30 de mii de mamografii, respectiv de femei beneficiare ale programului de screening, pentru restul lunilor (octombrie, noiembrie și decembrie) realizându-se o situație centralizată, finală de data aceasta.

„Facem precizarea că, pentru 26.309 de femei beneficiare, rezultatele mamografiilor efectuate în această perioadă au fost trimise acestora acasă, direct prin serviciul Poștei Române”, se afirmă într-un comunicat semnat de Marius Mihail Popescu, managerul proiectului, din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.

În cadrul programului de screening, 127 de femei au beneficiat de transport către Centrul Epic din Gilău, 58 de femei au beneficiat de consiliere psihologică și 494 de femei au primit indicație de puncție biopsie, un procent de 57, 49% din acestea acceptând și procedura de verificare.

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și s-a derulat pe o perioadă de 42 luni cu începere din luna 28 iulie 2020 și până la 31 decembrie 2023.