Dintre cele 26 de localităţi propuse în urma unei analize, de prefectul judeţului Bihor, Ilie Bolojan, pentru suplimentarea numărului de medici de familie, doar în 13 se va organiza concurs pe post. Doar 13 dintre cele 26 de comunităţi bihorene, propuse iniţial pe lista localităţilor cu posturi vacante vor beneficia fiecare de încă un medic de familie, pe lângă cei existenţi, acestea fiind singurele localităţi în care consiliile locale şi-au dat acceptul să pună la dispoziţie spaţiu amenajat cu destinaţia de cabinet medical. Cele 13 localităţi sunt: Balc, Olcea, satele Cadea şi Cubulcut din comuna Săcueni, Borumblaca (comuna Suplacu de Barcău), Girişu Negru (comuna Tinca), Vadu Crişului, Beznea (comuna Bratca), Boiu (comuna Ciumeghiu), Diosig, Hidişel (comuna Dobreşti), Lăzăreni, Homorog (comuna Mădăras). După ce au fost avizate de Colegiul Medicilor Bihor, listele cu posturile vacante de medici de familie au fost transmise, în urmă cu câteva zile, de către Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bihor, la Ministerul Sănătăţii Publice. Acesta, după ce le va analiza şi îşi va da girul pentru organizarea concursurilor, va publica anunţul referitor la desfăşurarea examenelor în revista de specialitate "Viaţa Medicală". De la apariţia acestuia, medicii interesaţi să participe vor avea la dispoziţie 15 zile pentru depunerea dosarelor de înscriere la ASP Bihor.