Un copil de 12 ani cu edem laringian masiv, o afecțiune rară pentru un copil, a primit o nouă șansă la viață, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea.

O echipă de medici orădeni a reuşit să salveze un copil de 12 ani dintr-o situaţie medicală extremă, care i-a pus viaţa în pericol. Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ajunul anului nou a adus pentru un copil de 12 ani, pentru familia acestuia și pentru medicii, asistenții și întregul personal auxiliar din cadrul UPU Oradea momente tensionate, de mare cumpănă. Practic, o luptă contracronometru cu viața. În data 31 decembrie 2021, copilul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Oradea, inițial cu insuficiență respiratorie acută.

În urma evaluării bronhoscopice, s-a evidențiat un diagnostic crunt, edem laringian masiv, afecțiune rară pentru un pacient cu o asemenea vârstă fragedă. În aceste situații, intervenția întârziată poate conduce la intrarea pacientului în stop cardio-respirator, ca urmare a blocării căilor respiratorii.

„Fiind vorba de un caz extrem de dificil, complex și de noutate, din punct de vedere medical, o echipă completă formată din patru medici, dr. Avram Anișoara - medic primar pediatru - Spitalul Municipal Oradea, dr. Ciprian Venter - medic primar ORL la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, dr. Codruța Miclau - medic primar ATI la Spitalul Clinic Județean Oradea și dr. Alin Suciu - medic specialist medicină de urgență, pneumolog-bronholog -UPU - SMURD Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea au intervenit rapid în scopul salvării băiețelului. Bineînțeles alături de medici, o echipă formată din asistenți, infirmieri, brancardieri a fost în sprijin, totul pentru a ajuta la salvarea micuțului pacient”, indică sursa citată.

După intervenția chirurgicală suferită, o traheostomie, și mai apoi după înlăturarea edemului, băiețelul în vârstă de 12 ani este acum în afara oricărui pericol.