Numărul cazurilor noi de Covid-19 a ajuns azi, 19 octombrie, în județul Bihor, la un nou record: 612 în doar 24 de ore. Îngrijorător este și numărul mare al cazurilor active, nu mai puțin de 4.695. La Terapie intensivă sunt 65 de persoane.

 

S-au vaccinat 1.974 persoane (152.545 cu ambele doze și 16.164 cu doza a treia) și sunt înregistrate 72 de reacții adverse. Incidența în Oradea a depășit 10 cazuri la 1.000 de locuitori (10.16), iar incidența la nivelul județului a depășit 7 cazuri la 1.000 de locuitori (mai exact 7.35). 35 de localități din Bihor sunt în scenariul roșu, cu o incidență mai mare de 7 cazuri la 1.000 de locuitori. Cea mai ridicată rată de infectare este în Spinuș – 14,9 urmată de Ceica – 14,35 și Toboliu – 12,61.

La nivel național azi, 19 octombrie, au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi (din 81.054 teste) și 574 de decese: 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 26 la 40-49 ani, 60 la 50-59 ani, 141 la 60-69 ani, 197 la 70-79 ani și 145 la peste 80 ani. Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități. 19.730 de persoane sunt internate în spitale cu Covid-19 din care 1.805 la Terapie Intensivă. Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.

Luni, 18 octombrie, s-au vaccinat 62.056 persoane. Numărul total al persoanelor vaccinate cu două doze este de 5.689.431, iar al celor vaccinate cu trei doze este de 550.530.