Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care permite studenților facultăților de medicină dentară și stomatologie și medicii rezidenți să facă practică pe pacienți, sub supraveghere competentă.

„Studenţii facultăţilor de medicină generală şi medicii rezidenţi care, în cursul pregătirii profesionale, conform curriculei universitare de specialitate, pentru a dobândi competenţele necesare unui medic potrivit standardelor naţionale şi europene în vigoare, desfăşoară activităţi practice şi clinice adecvate, pe pacient, sub supraveghere competentă, îndeplinind astfel baremele practice şi clinice specifice disciplinelor de profil”, prevede completarea adusă articolului 387 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

De asemenea, legea promulgată prevede că, odată cu profesorii universitari și cercetătorii științifici de gradul I, și membrii de onoare din cadrul Academiei Române și Academiei de Științe Medicale care desfăşoară activităţi medicale continuă în unitățățile sanitare publice, vor putea continua la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

„În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale continuă, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, cu modificările şi completările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române, cetăţeni români”, prevede completarea adusă articolului 391 din lege.

Inițiatorii actului normativ sunt mai mulți parlamentari UDMR și PSD.

„Obiectul propunerii legislative este modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin includerea în art. 391 și a membrilor de onoare, cetățeni români, ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, respectiv modificarea art. 488 în așa fel încât activitatea clinică a studenților facultăților de medicină dentară/ stomatologie, pe pacient să fie în legalitate. Modificarea legii în așa fel încât activitatea clinică a studenților pe pacient să fie în legalitate, fără alte posibilități de interpretare și în același timp să permită îndeplinirea cerințelor din directiva CE. Observând lacunele legislative privind efectuarea lucrărilor practice a studenților de medicină dentară este necesară ca legea să fie pusă în concordanță cu directivele europene, în ceea ce privești metodologia existentă de educare practică a studenților la medicină dentară, aplicând prevederile în materie de sănătate și siguranță publică”, se arată în expunerea de motive a legii.