Sâmbătă, de la ora 8.30, la Spitalul Clinic de Copii Oradea, va avea loc un curs cu tematica "Prevenirea infecţiilor nosocomiale". La acţiune sunt invitaţi să participe cadrele medicale care se ocupă de acest sector în spitale, medici, cadre medicale medii şi biologi. Cursul este organizat de Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, iar taxa de participare, de 800.000 de lei, se achită la casieria Universităţii Oradea (la serviciul doctorate). Pentru participare la cursuri, medicii vor beneficia de punctaje de educaţie medicală continuă (EMC), centralizate la Colegiul Medicilor Bihor.