Colegiul Medicilor Dentişti Bihor a primit, în sfârşit, un spaţiu destinat funcţionării sediului acestei formaţiuni. După acordul dat, în acest sens, în luna decembrie a anului trecut de către Consiliul Judeţean Bihor, în 5 ianuarie CMD Bihor a încheiat contractul cu Spitalul Clinic Judeţean, pentru funcţionarea sediului formaţiunii în incinta Policlinicii de Stomatologie de pe strada Săvineştilor din Oradea. Este vorba de două încăperi (un mic secretariat şi o sală de şedinţe), situate la etajul al doilea al clădirii, cu o suprafaţă totală de 30 metri pătraţi. "Noul sediul necesită, însă, execuţia unor lucrări de amenajare (montarea de geamuri termopan, schimbarea instalaţiei electrice, zugrăvit), care vor fi efectuate în următoarea perioadă, probabil în decurs de două luni acestea se vor finaliza", a explicat preşedintele CMD Bihor, dr. Panţel Marton. În ceea ce priveşte sursa de finanţare pentru cheltuielile de amenajare a spaţiului, aceasta va fi reprezentată de suma strânsă din cotizaţiile celor 400 de membri înscrişi în formaţiune, din august 2004 (de la înfiinţarea CMD Bihor), până în ianuarie 2005, dr. Panţel Marton apreciind că lucrările vor necesita cheltuieli estimate între 50 şi 60 de milioane de lei. Până la mutarea în noul sediu, CMD Bihor îşi desfăşoară activitatea în sediul Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, filiala Regională Crişana, situată pe strada Nicolae Jiga.