Băieţii, mai fragili decât fetele
Nou-născuţii de sex masculin continuă să aibă mai puţine şanse de supravieţuire decât fetele, o diferenţă care explică parţial de ce femeile au o mai mare speranţă de viaţă. Cercetătorii au analizat statisticile din 15 ţări dezvoltate, de pe trei continente, şi au descoperit că diferenţa între sexe în termenii mortalităţii infantile a atins cel mai înalt nivel (30%) în anii '70. Diferenţa s-a redus în cursul ultimelor decenii datorită progreselor medicale din domeniul operaţiei cezariene şi generalizării unităţilor de terapie intensivă pentru bebeluşii născuţi prematur, spun cercetătorii. Băieţii au cu 60% mai multe probabilităţi de a se naşte prematur şi de a suferi de probleme de sănătate asociate, precum sindromul de detresă respiratorie, faţă de fete. Băieţii prezintă, de asemenea, mai multe riscuri de rănire şi mortalitate în timpul naşterii din cauza faptului că, de obicei, corpul şi mai ales capul lor sunt mai mari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.