Nici încercarea disperată a lui Nicolae Ceaușescu de a ieși la geam și a vorbi unei mulțimi inexistene și nici tentativa naivă de mituire nu au avut alt rezultat decît acela că cei doi au fost urcați din nou într-un transportor blindat, de unde au mai ieșit abia a doua zi, spre a fi judecați.

„În TAB, în 24 decembrie, cît am stat pe loc, Ceauşeştii au discutat între ei, că e amestec străin, că «vezi, ce ne-a făcut Marcel», (nu ştiu cine-i Marcel), încă ceva de un transport de aur, că nu mai au şanse, cam asta şuşoteau între ei”. Poate că militarul nu a auzit bine aceste șoapte, poate că nu era vorba de vreun „Marcel”, ci de un „Mihail” și cei doi se refereau la Gorbaciov, singurul, după părerea lor (și a noastră), care avea puterea, mijloacele și motivul să organizeze ”amestecul străin” la care se refereau. Sau poate că era vorba de Marin, fratele dictatorului de la Viena, cel ce orchestra „afacerile murdare” ale regimului Ceaușescu în Occident și de vreo tranzacție dubioasă cu aur a acestuia. Sigur, nu vom ști vreodată.

 

Conspiratorii din baie

Adevărul în legătură cu decizia executării soților Ceaușescu s-a aflat multă vreme închis în arhivele Comisiei Senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989. Adică, acel adevăr, rostit sub jurămînt de către cei care au acceptat să vorbească despre asta, la trei, patru sau cinci ani de la Revoluție. Unul din personajele principale ale acelor zile, generalul Victor Atanasie Stănculescu, socotit de mulți și timp de multă vreme inclusiv drept omul din umbra procesului Ceaușeștilor, a declarat că nu lui i-a aparținut această inițiativă: „pe 24 seara, am primit misiunea de la acel misterios cabinet care se întrunea tot timpul în baie, să organizez plecarea la Tîrgovişte pentru judecarea cuplului Ceauşescu. Acest misterios cabinet era format din: Brucan, Iliescu, Dan Marţian, Bârlădeanu”.

Într-un interviu pe care îl acorda televiziunii BBC în toamna anului 1994, la cinci ani de la Revoluție, Stănculescu arată că singura sa preocupare în legătură cu execuția, odată ce această hotărîre a fost luată de grupul de „conspiratori” din toaleta de la Ministerul Apărării a fost aceea în virturtea pozIției sale ca militar, fiind legată de paza celor doi și a obiectivului, unde în cele din urmă avea să se desfășoare procesul și aducerea la îndeplinire a sentinței: „într-o zonă necunoscută, au fost trei probleme care m-au preocupat foarte mult. Prima, securitatea noastră, a celor care urma să venim la proces, deoarece nu ştiam dacă există forţe care să vină să îl elibereze pe Ceauşescu. De aceea, am dat ordine să se concentreze la Tîrgovişte, lîngă unitatea de antiaeriană, o unitate de blindate şi una de trupe de munte. A doua a fost poziţionarea paraşutiştilor care au venit cu noi în punctele importante ale clădirii, unde s-a ales sala de judecată şi a treia, de comun acord cu ceilalţi, dacă vom ajunge la un final obligatoriu de execuţie. Aici însă mi-am dat seama că oricum nu prea mai aveam de ales, deoarece atunci cînd am ieşit în curte, toată cazarma aştepta cu nerăbdare să treacă la execuţie! Şi a fost mişcarea cea mai scurtă, drumul cel mai scurt, către un perete orb, fără ferestre, fără nimic, unde a avut loc execuţia”.

 

„Trebuie să-l eliminăm pe Ceauşescu”

Cam în vremea în care Nicolae Ceaușescu se lovea de pervaz, împiedicat de un căpitan în încercarea lui de a scoate capul pe fereastra biroului unității militare din Tîrgoviște ca să vorbească unei mulțimi adunate spre a-l susține numai în imaginația sa, în toaleta de la cabinetul ministrului Apărării se lua decizia finală în ceea ce-l privea.

Cel care a făcut lumină în legătură cu modul în care s-a hotărît lichidarea Ceaușeștilor, prin declarația sa dată în fața Comisiei prezidată de senatorul țărănist Valentin Gabrielescu, a fost Petre Roman. Acesta a relatat următoarele: „Stănculescu ne-a informat pe 23 decembrie că soţii Ceauşescu sînt reţinuţi la Tîrgovişte. Principalul om care dăduse ordine era Iliescu, preşedintele CFSN, după el era generalul Militaru. Iliescu colabora intens şi cu Brucan. Atunci am hotărît să fie judecat cuplul Ceauşescu. Din partea noastră, l-am delegat pe Gelu Voican-Voiculescu. Brucan a avut ideea că trebuie să-l eliminăm pe Ceauşescu, într-o formă sau alta, pentru a dovedi celor care trăgeau că nu mai au pe cine apăra. Iliescu a zis «bine, dar să facem un proces». Brucan a avut ideea să exagerăm, cu 60.000 de morţi, cu conturile deturnate de Ceauşescu. Sentimentul nostru era că nu mai putem ţine frîu atacurilor. Ideea eliminării celor doi era logică şi s-a şi dovedit: împuşcăturile au încetat aproape complet, după executarea sentinţei”.

Sentința trebuia executată cu orice preț – și nici măcar nu era vorba de o sentință, propriu-zis. Era clar că Ceaușeștii nu mai puteau părăsi în viață cazarma unității de antiaeriană din Tîrgoviște. Același militar care-l păzise pe Ceaușescu relata că „în unitate, am aflat ulterior, era organizat ca fiecare să tragă în fiecare, la o adică – deci cineva să-i împuşte pe soţii Ceauşescu, acela să fie împuşcat de altul, acela de altul şi tot aşa”, în situația în care unitatea ar fi fost înconjurată. Soldații erau gata să se sacrifice pînă la unul, dar nu pentru viața Comandantului Suprem, ci pentru moartea sa.

Generalul Stănculescu observase această determinare a soldaților din cazarmă. Același militar mai spunea: „Stăncuescu, văzînd că am AG-4 la mine, mi-a spus: «măi băiete, dacă parașutiștii nu îndeplinesc ordinul, dacă ăştia nu-i execută pe Ceauşeşti, să tragi tu în ei cu AG-4»”. Și militarul ar fi tras.

Că soarta le era pecetluită, iar procesul a fost doar o formalitate, o știa și acest militar care-i păzise în ultimile lor zile pe Ceaușești. El observase că „încă înainte sau în timpul procesului s-au adus prelatele pentru viitoarele cadavre! Încă în timpul procesului, Stănculescu a ieşit şi a întrebat şi organizat cine să fie în plutonul de execuţie! Deci, se ştia că vor fi executaţi”. Cel ce îi păzise a fost și martor al execuției și își amintea cum „soţii au fost scoşi legaţi la mîini, Ceauşescu a început să cînte ceva, tot fals, poate «Internaţionala». A fost scoasă apoi şi Elena, un soldat (căpitanul Ionel Boieru, comandantul grupei de execuție – n.n.) i-a spus; «ai încurcat-o», Elena l-a trimis în mă-sa. A tras şi acest militar în ei. Execuţia a durat scurt, s-a tras în ei, la Elena s-a desfăcut craniul. Cadavrele s-au pus în foile de cort”.

Mulți dintre români consideră că păcatul originar al democrației noastre rezidă în faptul că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în ziua de Crăciun, o zi sfîntă, care nu ar fi trebuit întinată astfel, prin moarte de om. Petre Roman a afirmat însă, ca mulți alții, că ei trebuiau executați atunci pentru a înceta focul și că aceasta a fost o decizie „logică”. Logica, dacă e să privim astfel lucurile, ar fi dictat ca instrumentarea procesului să înceapă imediat după arestarea soților Ceaușescu, pe 23 decembrie, cînd se trăgea intens. Dar era nevoie de mai mulți morți, pentru așezarea lucrurilor în matca „democrației originale”. Și ar fi trebuit, mai mult decît atît, să se respecte procedurile, prin emiterea unui mandat de arestare, după reținerea lor și să aibă loc un proces după toate regulile Codului de procedură penală. Ori, pînă și mandatul de arestare pe numele Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu a fost emis, cum a declarat în fața aceleiași Comisii senatoriale de anchetă procurorul din proces, Dan Voinea, abia în preziua acestuia. De fapt, se îndeplineau niște formalități. Soarta lui Ceaușescu era decisă demult. Și, într-un fel, decizia i-a aparținut de fapt lui însuși.

Marius OPREA