Mânăstirea  Simonos Petras este cea mai impresionantă mânăstire din tot Sfântul Munte Athos. Ea este parcă o continuare firească, o creștere minunată a pietrei prin râvna omenească, fiind clădită pe vârful unei stânci urieșești, la o înălțime de peste 230 metri deasupra Mării Egee. La înălțimea sa materială se adaugă o certă înălțime spirituală, întrucât majoritatea monahilor de aici au studii superioare.

Tot aici se înregistrează un mare număr de creștini ortodocși cu studii superioare din Grecia, dar și din toată lumea ortodoxă și nu numai, care renunță la viața lor civilă pentru a se consacra vieții monastice pentru tot restul vieții lor. Parcă este și un îndemn tainic să renunțăm și noi la comoditatea vieții noastre de până acum și să ne înrolăm sub flamura oastei lui Hristos Mântuitorul nostru. Este ultima mânăstire pe care o mai vizităm în pelerinajul nostru pe sfântul Munte Athos și, ca un făcut, lăcașul religios întrece toate închipuirile noastre. În salonul elegant de primire al mânăstirii suntem mirați să observăm un tablou cu chipul voievodului Mihai Viteazul. Ne îngrămădim cu toții să-l vedem, este de dimensiuni obișnuite, parcă ar fi în cabinetul de istorie al Liceului din Beiuș la o oră predată de neuitatul  nostru dascăl Constantin Duma Suceveanu. La ultima noastră degustare athonită cu cafea, apă rece, rahat și băutura tradițională ouzo, aflăm de la gazdele noastre că la 21 august 1599 unificatorul celor trei provincii românești îşi închina o ctitorie de-a sa - ce se numea „Mihai Vodă” - mănăstirii Simonos Petras. Dar dania mai cuprindea şi 16 sate împreună cu veniturile lor, din care 13  sate au fost cumpărate cu peste 400.000 de aspri din banii voievodului, un alt sat dăruit de soaţa sa, doamna Stanca, iar două sate dăruite de Florica, fiica lui. Cu banii primiţi de la domnitorul Valahiei şi cu cei proveniţi de la metoacele românești, mânăstirea Simonos Petras a fost reconstruită în întregime, astfel încât voievodul Mihai a fost considerat cu îndreptățire al doilea ctitor al mănăstirii. Un zapis al vremii de atunci glăsuiește așa: „Cele ce am făcut nu le-am făcut de sila cuiva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate, Io, Mihail Voievod, domn al Valahiei şi al Ardealului şi a toată ţara Moldovei şi ctitor al acestei sfinte mănăstiri”. Între anii 1593 şi 1600, Mihai Viteazul a expediat anual un mertic mănăstirii athonite şi a mai înzestrat-o cu o Evanghelie slavonă - minunat lucrată în aur şi argint, dar care, din păcate, a ars în incendiul din 1622 şi cu două cruci ce conţineau părţi din lemnul pe care a fost răstignit Mântuitorul. Dar care este istoria creării mânăstirii? Sfântul lăcaș a fost construit de către Sfântul Simeon la începutul secolului al XIV-lea în urma unei minuni. Se spune că o stea a pogorât din înălțimi în noaptea de Crăciun, arătându-i cuviosului Simeon locul unde trebuia să fie zidită Mânăstirea. De aceea, așezământul creștin ortodox s-a numit noul Bethleem, după steaua prorocitoare a nașterii lui Hristos. Tot după tradiție îndătinată, un înger harnic s-a coborat din cer cu o sfoară lungă și, apucând sfântul Simeon de un capăt al funiei și întrepridul angel de celălalt capăt, au înconjurat amândoi stânca și au tras amândoi deodată, la un semn, retezând vârful imensei roci pentru a se putea construi mânăstirea pe un teren plat. Bătrânul Simeon de pe Muntele Athos (al cărui nume ne trimite la Noul Testament, în momentul când bătrânul dreptcredincios cu același nume l-a ținut pe micul Iisus în brațe) a zidit pe piatra răzuită în chip minunat un mic schit pustnicesc. De la numele lui vine denominațiunea mânăstirii Simonos Petras sau Simonopetra, adică Piatra lui Simon.

În anul 1334, vrednicul de pomenire voievod al sârbilor, pe numele lui de Ioan Ugles, a reînnoit lăcașul religios și l-a îmbogățit cu daruri mari de preț. După ceva vreme, mânăstirea, fiind jefuită de către arabi, a fost reînnoită de un alt preacuvios, pe nume tot Simeon, ajutat de împăratul bizantin Andronie cel Mare, al cărui fiu Ioan a viețuit în mânăstire, necunoscut de nimeni, ca simplu grădinar. De-a lungul timpului, mânăstirea Simonopetra a fost de mai multe ori distrusă de devastatoare  incendii. După văpaia cea mare din 1580, când mai mulți călugări și-au găsit moartea, aruncându-se de pe stâncă, pentru a se salva, iar egumenul mânăstirii, pe nume Eugeniu, cu câțiva călugări, care au scăpat, s-au retras în Mânăstirea Xenofont, vine momentul astral al istoriei așezământului, când marele voievod Mihai Viteazul a refăcut integral mânăstirea și a înzestrat-o cu mai multe metoace între anii 1591-1599. Fiind incendiată din nou în 1626, Matei Basarab o reface între 1633-1650. După un alt mare incendiu, acela din 1891, reconstructia lăcașului religios s-a realizat prin generozitatea unor țari ai Rusiei, dar și prin ajutoarele bănești adunate între 1899-1902 în Regatul României. Noua biserică păstrează arhitectura specific  athonită și conține însă și destule părți din vechiul așezământ.

Mânăstirea Simonopetra este cea de-a treisprezecea în ierarhia monastică a Sfântului Munte al Athosului și face parte din cele cinci mânăstiri dotate cu călugări tineri și care prin fervoarea lor au adus un curent de înnoire și putere duhovnicească în Republica Maicii Domnului. În anul 1990, obștea mânăstirii număra peste 80 de monahi. În ultimii ani, la această mânăstire cu foarte mulți monahi cu studii superioare s-au convertit la ortodoxie și s-au călugărit un vestit stareț benedictin cu toți cei cinci ucenici ai săi, precum și un tânăr din Rhodesia. Aflăm că mânăstirea are cei mai mulți călugări învățați și cu carte în osebite domenii, că ei sunt recunoscuți în întreaga lume ortodoxă ca foarte buni teologi, dar la fel de recunoscut este celebrul lor cor duhovnicesc, reputația lor corală provine mai ales din interpretarea îngerească a imnului religios AGNI PARTHENE (Fecioara Preacurata) (1990), sau Imnurile psaltice (1990), Utreniile, Vecerniile și Liturghiile cântate și editate chiar și pe CD. Cu toate că o mare parte din documentele și cărțile mânăstirii s-au pierdut în timpul incendiilor, în prezent biblioteca lăcașului este deosebit de înzestrată. Am avut mare noroc la Mânăstirea Simonos Petras întrucât cel mai venerabil monah i-a întâmpinat pe pelerinii prezenți în acea zi cu cele mai prețuite moaște ale lăcașului religios: mâna stângă a sfintei Maria Magdalena, care păstrează temperatura corpului uman şi astăzi, după mai mult de două mii de ani! Am văzut cum monahii de aici manifestă o deosebită evlavie față de această sfântă mironosiță pe care o consideră într-un fel fondatoarea mânăstirii. Pe lângă aceste sfinte moaște care diferențiază savanta mânăstire de celelalte, călugării de aici mai au capul sfântului Modest, al sfântului Pavel Mărturisitorul, dar şi părţi din sfintele moaşte ale sfinţilor Iacob Persul, Trifon, Naum, Evthimios şi sfintelor muceniţe Varvara şi Evdochia. Urcăm în șir indian pe coridoare și scări înguste spre etajele superioare ale  mânăstirii de unde se poate admira întinderea azurie a Mării Egee…

Va urma