Mai avem de vizitat doar câteva mânăstiri în Sfântul Munte Athos și primim înștiințarea că, parcă în semn de consolare din partea îndrumătorului nostru, vom primi dulcea sărutare a icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Filoteu, spre care ne îndreptăm acum cu microbuzul.

Din nou, unul dintre tinerii preoți citește din cartea Sfântul Munte Athos-Grădina Maicii Domnului a monahului Pimen Vlad. De data asta îl putem asculta, urmărind cele citite, rând cu rând, chiar din exemplarele volumului, pe care am reușit să le cumpăram aproape cu toții de la Schitul românesc Prodromu: La o jumătate de oră de mers pe jos de la Mânăstirea Caracalu se află Mânăstirea Filote . Ea a fost înființată pe la sfârșitul secolului al X-lea de cuviosul Filotei, care a trăit în același timp cu sfântul Athanasie Athonitul. În această mânăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Glycophilousa,adică Dulcea Sărutare...

Coborâm repede din microbuz și intrăm curioși în străvechea mânăstire. Gândul că nu peste mult vom părăsi Sfântul Munte Athos ne face să fim mai atenți cu ceea ce urmează să vedem. Mânăstirea Filoteu este cea de-a douăsprezecea în ierarhia strictă a celor l2 mânăstiri din Sfântul Munte Athos, deci ar fi ultima. Dar nu chiar ultima în ordinea importanței, pentru că fiecare lăcaș de cult din Muntele Athos are farmecul său aparte. Mânăstirea pe care o vizităm acum a fost învrednicită cu hramul Bunei Vestiri (25 martie), dar, deși este atestată documentar încă din secolul XI, nu are o istorie la fel de bogată și pregnantă ca a suratelor sale.

Prima atestare documentară despre ea se găsește într-un memorandum al protosului Nichifor, care datează din anul 1015 și unde se pomenește de „monahul Gheorghe, stareț al Mânăstirii Filoteu”. În anul 1046, în cel de-al doilea typicon al Sfântului Munte Athos, se amintește de un anume  călugăr „Lucas, starețul Mânăstirii Maicii Domnului sau Filoteu”. Deși se crede că începuturile mânăstirii datează din ultima parte a secolului X, prin tradiție acceptată aproape unanim, ctitorirea lăcașului este atribuită  călugărului Filoteu, contemporan al Sfântului Athanasie Athonitul.

Aflăm aici că unul dintre marii sprijinitori ai acestei mânăstiri a fost  Nichifor al III-lea Botaniates, împărat bizantin între anii 1078-1081 și  care a dăruit comunității de aici o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Spre  finele secolului al XIII-lea, basileii din dinastia Paleologilor, Andronic al II-lea cel Bătrân (care a donat mânăstirii mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur), Andronic al III-lea și Ioan al V-lea se numără și ei printre binefăcătorii de înalt rang ai acestui lăcaș al căutării de Dumnezeu. Primele ajutoare ale domnilor din principatele române despre care avem informații sigure datează din secolul al XV-lea, când Vlad, domnitor al  Țării Românești, ajuta anual lăcașul cu suma de 4000 de aspri de argint. Există și azi o controversă între istorici cu privire la identificarea acestui „Vlad”, unii cred că este vorba de Vlad Țepes, alții de Vlad Călugărul. 

Este foarte posibil ca și domnul Neagoe Basarab să fi ajutat Mânăstirea Filoteu, pentru că la evenimentul de sfințire a catedralei noastre vestite de  la Curtea de Argeș, în semn de mulțumire, el a ajutat cu bani toate mânăstirile athonite, fără nicio excepție. În anul 1634, Grigore Ghica al Moldovei a contribuit și el, iar în 1734, Constantin Mavrocordat oferit un ajutor anual de 6600 de aspri de argint, însă cu o condiție: ca monahii de la Filoteu să poarte în Muntele Athos în procesiune mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur. Între voievozii care se pot numi binefăcători ai lăcașului se numără și Constantin Brâncoveanu, Mihail Racoviță, Constantin Mavrocordat și Grigore Ghica al II-lea. În trapeza mânăstirii i-am văzut pictați pe Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Radu Paisie și Matei Basarab cu soția sa. Biblioteca ultimei dintre mânăstiri este aproape la fel de bogată ca a celorlalte, cuprinzând peste 250 de manuscrise, între care și una dintre cele mai vechi evanghelii care se păstrează în Sfântul Munte Athos. Pe lângă mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, păstrată în condiții care uimesc și azi, icoana Maicii Domnului Glycophilousa este una dintre cele mai vechi icoane pe lemn ale Fecioarei care se păstrează până în zilele noastre. Icoana este atribuită prin tradiție Sfântului Evanghelist Luca, care a pictat peste 70 de icoane. Icoana Maicii Domnului Glycophilousa este înaltă de aproape 130 cm și are o lățime de 90 cm. Pe verso-ul acestei icoane este pictată icoana Răstignirii Mântuitorului. Aflăm aici de la călugări că neprețuita icoană a aparținut unei femei deosebit de evlavioase din Constantinopol, pe nume Victoria, soție a unui anume patrician iconoclast Simeon. Ea a trăit pe vremea împăratului Teofil Iconoclastul (iconoclaștii respingeau venerarea sfintelor icoane și chiar le distrugeau). Din porunca acestui basileu, soldații cercetau rând pe rând casele oamenilor și ardeau icoanele pe care le găseau. Evlavioasa Victoria, de teama soțului și a împăratului, a dus pe ascuns icoana Maicii Domnului la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Icoana a ajuns pe căile ascunse și minunate ale dumnezeirii la țărmul muntelui Sfânt, iar într-o noapte, Maica Domnului s-a arătat starețului Mânăstirii Filoteu și i-a descoperit degrabă locul unde să caute icoana Sa. Ducându-se cu obștea de călugări la țărmul mării, părintele stareț a aflat icoana Maicii Domnului „Glycophilousa”, iar în chiar locul unde a așezat-o cu venerație, după ce a scos-o din mare, a izvorat o apă proaspătă și dulce, care curge neîntrerupt până în ziua de astăzi. Aflăm aici că în fiecare an, în ziua de luni din Săptămâna Luminată, monahii se duc în procesiune cu icoana Maicii Domnului la izvorul de la țărm, în acel minunat loc al descoperirii sale. Abia în secolul al XVIII-lea sfânta icoană a fost ferecată de meșteri în aur. Am văzut-o cu emoție și venerare, pe timpul închinării, cum a fost așezată de călugării filoteiți la mare loc de cinste într-o strană de marmură din fața sfântului lor altar, în stânga. 

Una dintre minunile icoanei care duce faima mânăstirii Filoteu în toată lumea ortodoxă și nu numai se referă la un episod din istoria mai veche a  mânăstirii. Am aflat astfel aici că, odată, un străin a ajuns la mânăstire pentru a se închina și pentru a se ruga pentru păcatele sale. Dar văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană, ofrande ale celor mântuiți de Maica Domnului Glycophilousa cea cu dulcea ei sărutare,  străinul s-a gândit să le fure înainte de a părăsi istmul. S-a ascuns într-un loc retras după slujba utreniei, iar paracliserul, neobservându-l pe hoț, bine pitit în biserică, a închis liniștit ușa. Rămas singur, străinul a luat toate odoarele de la icoana Fecioarei și deschizând o ușiță ce se deschidea din interiorul bisericii a ieșit cu comoara în noapte. S-a dus grăbit spre portul (arsanaua) mânăstirii Iviru sau Iviron, de unde s-a îmbarcat pe o corabie.  Nu departe de țărm, dintr-o dată, corabia nu a mai plutit spre larg, ci a rămas ca înțepenită, neclintită, ținută parcă în loc de o uriașă mână nevăzută, cu toate că vântul era prielnic, spre marea uimire a căpitanului și a celorlalți pelerini care erau pe acea corabie. La Mânăstirea Filoteu, dimineața următoare, paracliserul neatent a deschis ușa bisericii și a încremenit când a văzut că lipseau toate odoarele ce împodobeau sfânta icoană a Fecioarei. A alergat într-un suflet la stareț, iar acesta a trimes de îndată trei monahi să ia o barcă și să vâslească cu putere în urma corabiei pe care au zărit-o în larg. Când barca cu cei trei monahi a ajuns la corabia care parcă îi aștepta pe ei, hoțul a priceput că este minune dumnezeiască,  a mărturisit tuturor că el a furat odoarele de la icoana Maicii Domnului  din Mânăstirea Filoteu, a căzut în genunchi și a cerut iertare Maicii Preacurate, călugărilor, tuturor pelerinilor, înapoind de îndată toată prada. Monahii s-au rugat pentru sufletul lui păcătos și au coborât în barcă cu odoarele, după care au început să vâslească spre țărmul Sfântului Munte Athos. După ce odoarele au ajuns în mâinile călugărilor, ca la un semn divin, corabia a început să se miște și să plutească iar spre larg, în plânsetele amarnice ale hoțului ce implora de față cu toți pelerinii de pe corabie iertarea Maicii Domnului Glycophilousa din Mânăstirea Filoteu... 

Va urma