Legat de această dilemă a lipsei de informații despre copilăria lui Iisus,  țin să amintesc că există, totuși, o lucrare denumită Taina dezvăluită a celor trei zile care au fost petrecute de Iisus la templu, aparținând misticului Jakob Lorber, din orașul Graz, Austria. Misticul austriac s-a întrebat și el: Ce a discutat atunci Iisus cu bătrânii din Templul Ierusalimului? Astfel s-a chestionat pe sine şi pastorul evanghelic Hermann Luger (mort în 1947), într-o mică lucrare (Biblia şi Noua Revelaţie): „Ce a putut spune Iisus cel de doisprezece ani învăţaţilor din Templu, încât a stat cu ei de vorbă timp de trei zile?”  Întrebarea se năștea într-o epocă a materialismului dialectic și istoric marxist propovăduit în fosta URSS și în țările satelit, între care și România. În timp ce inimile sufereau cumplit sub loviturile negării oficiale a lui Iisus Hristos, a bisericii, a religiei, considerate opium pentru popor, mulți cercetători au căutat și au găsit cazul acestui mistic Lorber din Austria. Ei consideră, ca şi în cazul profeţilor Vechiului Testament, că prin însinguratul Lorber a vorbit spiritul atotputernic al Bunului Dumnezeu. Cine a fost misticul Lorber  din Austria? A fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era şi capelmaistrul unei societăţi muzicale. Mama lui Lorber era o femeie pioasă şi înţeleaptă, care ţinea foarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinereţe foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor şi a făcut studii de specialitate biblică, dar, după terminarea lor, s-a dedicat doar preocupării sale preferate, muzica. În cel de-al patruzecilea an al vieţii sale, i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai îşi făcea pregătirile de plecare, când  pe neaşteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vieţii şi creaţiei sale de atunci încolo. Este ceea ce s-a întâmplat în 23 noiembrie 1654, și cu filosoful francez Blaise Pascal. Acesta era singur acasă. Se întunecase deja și se pregătea să se ducă la culcare. În jurul orei 10 seara, ceva dincolo de firea omenească, de simpla realitate imediată, i s-a întâmplat și lui în chip fulgerător. Nu este clar ce anume, dar după ce a trăit acea stare extatică de aproximativ două ore, Pascal a notat currenti calami (din fuga condeiului) stările de beatitudine prin care a trecut, sub forma a ceea ce pare un imn scurt și dens  închinat divinității. Iată cum începea relatarea impresiilor trăite la un adevărat apogeu: „Anul de grație 1654, luni, 23 noiembrie, sărbătoarea Sf. Clement, papă și martir și a altor martiri. De la 10 și jumătate, până după miezul nopții, FOC. Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac, Jacob, nu al filosofilor și învățaților. Certitudine. Certitudine. Emoție. Bucurie. Pace”.

Filosoful, inventatorul primei mașini de calculat, matematicianul, eseistul Blaise Pascal, autorul celebrului pariu (Dacă Dumnezeu nu există, nu câștigăm nimic, dar dacă există, căștigăm totul) a luat un petec de hârtie pe care și-a notat întreaga poveste trăită în acea seară de neuitat și a cusut bucata de hârtie în interiorul jachetei sale, purtând-o cu el întreaga viață, fiind descoperită abia după moartea sa.

Ceea ce s-a întâmplat în Franța s-a întâmplat mai târziu și în Austria în zorii zilei de 15 martie 1840, când muzicianul Lorber simte că a primit o misiune divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum apostolul Ioan, profetul din insula Patmos, şi lui o voce divină i-a poruncit: „Ia-ţi acum condeiul şi scrie!” Şi, astfel, acest muzician a înlocuit notele muzicale și partiturile cu cuvintele inspirate de divinitate:  „Aşa vorbeşte acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; şi aceasta este perfect adevărat, exact şi clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine acela să vină cu multă dragoste către Mine şi, când va fi pregătit, Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se ştie dinainte că numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie vor auzi vocea Mea. Şi să nu uitaţi niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta şi Mă iubeşte cu o iubire mare şi nesfârşită, precum iubeşte o gingaşă mireasă pe mirele ei, cu acela Eu voi merge braţ la braţ şi îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate şi Mă va privi atunci precum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat.”

 Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber şi-a subordonat întreaga sa viață îndeplinirii acestei misiuni şi de atunci înainte el a trăit mai mereu retras şi în smerenie, acceptând să fie doar „scribul umil al lui Dumnezeu”.  Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: „Începea să scrie, fiind, astfel, inspirat, aproape zilnic, dimineaţa, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuţă, iarna fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mişcând peniţa neîntrerupt şi uniform, fără a face vreo pauză de gândire şi fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că, în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemeni şi imaginea celor auzite”. Lorber însuşi scria în anul 1858 unui prieten: „Referitor la vocea cea tainică interioară şi la modul în care eu o percep, nu pot spune referitor la aceasta mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos şi pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuşi auzi vreo voce. Dar să ştiţi că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos şi mai clar decât orice alt sunet material”. (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931). Procedând mereu doar în acest fel, misticul Jakob Lorber a aşternut pe hârtie până la sfârşitul vieţii sale aproximativ 25 de volume, din care enumerăm: Marea Evanghelie a lui Ioan, Grădina lui Dumnezeu, Pământ şi Lună, Soarele natural, Soarele Spiritual, Tinereţea lui Iisus. O completare a acestei lucrări din urmă o reprezintă cartea „Taina dezvăluită a celor trei zile petrecute de Iisus în Templu”, care a ajuns în Germania la cea de-a 9-a ediţie. Specificul limbajului din acest dicteu care este revelat oamenilor necesită unele explicaţii, deoarece pe alocuri anumite construcţii şi expresii utilizate i-ar putea deruta pe unii cititori. Profeţii Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, aşa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor.  Lorber vorbeşte şi misticul şi profetul Jakob Lorber limbajul timpului său. Nu este prin urmare deloc nevoie să cercetăm învelişul exterior al celor revelate pentru a proba autenticitatea cuvântului profetic. La fel nu a greşit marele iluminat Sadhu Sundar Singh, acest original Crist al Orientului, care, la un moment dat, în mesajul său către lumea apuseană, referindu-se la criticarea Bibliei de către modernişti, scria printre altele: „Foarte adesea am remarcat că ei cercetează extrem de amănunţit doar învelişul exterior, cum ar fi stilul folosit sau probabilitatea internă a datelor ori specificul scrierilor, dar aproape niciodată ei nu caută miezul, pentru a descoperi realitatea. Căci ar trebui să se ştie că cu totul altfel se apropie de Biblie cel care într-adevăr caută realitatea! El are atunci numai o dorinţă, şi anume să fie şi să rămână una cu realitatea (Dumnezeu); lui niciodată nu-i pasă când sau prin mâna cui a fost scrisă o anume carte ori a fost revelată o anume Evanghelie. El ştie doar că acolo are cuvântul lui Dumnezeu, pe care profeţii şi apostolii l-au notat cu rigurozitate, aşa cum i-a îndemnat atunci Duhul Sfânt.” (a doua epistolă a lui Petru, 1,21). (Sadhu Sundar Singh, „Gesammelte Schriften” (Scrieri adunate), Stuttgart, 1972). La fel noi putem acum spune şi despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelaţia divină s-a încheiat odată cu apariţia Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc acţiunea lui Dumnezeu. El se adresează însă în toate timpurile, atât celor care îl iubesc, cât şi prietenilor săi, prin viziuni şi revelaţii şi le comunică misterele sale. Iar misterele lui Dumnezeu  sunt în veci fără de sfârşit. Să ne amintim în această direcţie că apostolul Ioan este cel care a scris: „Căci trebuie să ştiţi că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut şi dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărţile care s-ar putea atunci scrie.” (21,25).

Părintele Ciprian ne duce să vedem zidurile interioare ale curții acesteia unde sunt zugrăvite zeci de icoane ale Maicii Domnului, donate de creștinii din toată lumea, cea mai scumpă donație provenind de la creștinii din Japonia. Icoana Fecioarei de o deosebită frumusețe și scrisă în românește este donată de către maicile de la mânăstirea Văratec și este situată între cea despre care se scrie în limba esperanto și cele din India și Singapore.

La ieșirea din biserica Bunei Vestiri din Nazaret cu fațada în chip de copertă uriașă de carte, zăresc un afiș pe care scrie: TERRA SANCTA ORGAN FESTIVAL 2022, Nazareth, Basilica of the annunciation ( Upper Church), Monday 31 october, Wednesday 9/16 november at 6:00, admission free, 31 october : Meszaros Szolt Mate (Hungary), 9 november. Cristina Struta (Romania), 16 november: Giulio Mercati (Italy),  festivalul de muzică fiind organizat de Institutul italian de cultură, Institutul român de cultură și organele similare din Israel și Ungaria. Dacă am fi fost în 9 noiembrie 2022 în Nazaret, am fi avut ocazia să o ascultăm pe artista română.

Suntem  destul de osteniți de drum și ne îndreptăm în șirag tăcut spre autocar. Urcăm cu toții și după ce ne așezăm, privind prin ferestre, suntem răsplătiți din plin cu vederea unui superb apus de soare peste Muntele Taborului. Soarele pare un jăratec enorm, rotund și perfect șlefuit, pus acolo parcă spre a se aprinde mereu credința creștină atunci când este în pericol de a se stinge. Autocarul pornește. Din nou zărim turla bisericii Bunei Vestiri, viu iluminată și în formă de corolă de crin, floare pe care îngerul Gavriil i-a înmânat-o Fecioarei Maria, atunci când acesta i-a adus vestea cea bună că va naște un fiu, care va mântui omenirea. 

Va urma