Moto: Drept aceea, Pilat L-a luat atunci pe Iisus și L-a biciuit. Și ostașii, împletind cunună de spini, I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o haină purpurie. Și veneau la El și-I ziceau: Bucură-Te împăratul Iudeilor!... Și-I dădeau palme. (Evanghelia după Ioan, 19:1)

Cum nimic nu-i întâmplător pe lumea asta, în viața fiecăruia dintre noi și, mai ales în Țara Sfântă, succesiunile de denumiri ale porții prin care am intrat în dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie 2022, spre a urca Drumul Golgotei, mi-au adus aminte de lungul drum al zilei către noapte, cum ar zice un dramaturg american, pe nume Eugene O΄ Neill, de lungul drum al mîntuirii poporului evreu, al creștinului, al omului de oricare credință ar fi el. Aflăm de la părintele Ciprian, că la început poarta se numea pe timpul Vechiului Testament Poarta Oilor, pentru că pe aici se intra cu oile, cu mieii și cu alte animale spre a fi aduse jertfă la marele templu. Dar oile și celelalte animale erau murdare și ele trebuiau mai întâi spălate în scăldătoarea oilor sau scăldătoarea Vitezda cu cele cinci pridvoare unde a fost vindecat de către Iisus slăbănogul bolnav de 38 de ani. Din scăldătoare a mai rămas după mii de ani doar o groapă adâncă, scobită în stâncă de cca 30/40 m și nu este departe de locul în care ne aflăm. Oile erau spălate de mizerii și de scaieți și proprietarii iudei se îmbunătățeau în fața lui Iahve prin jertfa pe care o închinau în templu de sfintele Paști, jertfă care le aducea aminte de ieșirea lor de sub robia faraonilor. Cu timpul, după moartea prin lapidare a primului mucenic al noii învățături a lui Hristos, Sfântul Ștefan, poarta care ducea la drumul spre Golgota a primit numele Poarta Sfântului Ștefan. A fost nevoie de măreața jertfă a lui Iisus Hristos, urmate de alte jertfe ale apostolilor săi, de sângele Lui și ale mucenicilor lui și care să spele păcatele oamenilor să ducă la nașterea și dezvoltarea creștinismului care va cuceri apoi lumea. Dar de unde a venit ultima denumire, aceea de Poarta Leilor ? Din întâmplarea neîntâmplătoare a unui păgân musulman, a unui sultan al Imperiului Otoman (care smulsese Țara sfântă din mâinile mamelucilor egipteni, urmașii faraonilor egipteni), pe nume Soliman Magnificul. Acesta a visat mereu cum niște lei fioroși sunt pe cale să-l sfâșie și el se trezea înspăimântat și lac de sudoare. Padișahul din fostul Constantinopol creștin a apelat la imamii săi care l-au sfătuit următoarele: o poartă care se ridica pe acea vreme în lungul zid al cetății vechi din Ierusalim a cărui înălțare o ordonase sultanul în chip necesar trebuie să înfățișeze niște lei pentru a-i alunga astfel din visele lui. Sfatul aparent inedit al preoților musulmani a fost urmat de către sultan, așa că lângă poarta pe sub care am intrat noi în vinerea din 11 noiembrie 2022, am văzut cu ochii noștri cum s-au sculptat doi lei (care mai mult seamănă însă a leoparzi!), dar important este că după înfățișarea leilor la această poartă de intrare spre Via Dolorosa din Cetatea Sfântă, coșmarul sultanului a încetat. Vedem astfel, într-o simbolistică evidentă, cum omul, după ce se curăță de mizeriile trupești și sufletești prin credința sa în Iisus Hristos, precum oaia în scăldătoarea Vitezda, devine neînfricat, precum un leu în lupta vieții sale. Din oaie fricoasă, murdară și neștiutoare de la Poarta Oilor devine om adevărat prin jertfa lui Iisus Hristos și a primului sfânt al creștinătății la Poarta Sfântului Ștefan și mai apoi chiar un leu plin de măreție, o ființă plină de noblețe și curaj, la Poarta Leilor. Aceeași poartă în trei ipostaze, a Oilor, a Sfântului Ștefan și apoi a Leilor, într-o istorie lungă și emoționantă a devenirii și a mântuirii. Suntem cu toții strânși lângă preoții noștri în vechiul praetorium al Cetății Antonia din Ierusalim unde au început marile evenimente din preajma crucificării și a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea formează punctul culminant al celor patru evanghelii, fiecare dintre ele descrie amănunțit felul în care a fost capturat Iisus, dus de la Ana la Caiafa, apoi expediat la Pilat, de acolo fiind iar expediat la Irod Antipa, guvernatorul Galileii, apoi felul cum a fost interogat, judecat, condamnat, bătut, umilit, crucificat și apoi înviat, trei zile mai târziu. Tot ce s-a întâmplat doar într-o singură săptămână în Ierusalim a schimbat pentru totdeauna istoria omenirii întregi. Și printr-o ironie a soartei, observăm cum dintre sute de prefecți mult mai merituoși ai Imperiului Roman, se detașează un oarecare prefect al măruntei provincii a Palestinei, Pilat din Pont, numai și numai pentru faptul că a fost contemporan lui Iisus.Titlul oficial al lui Pilat era acela de praefectus, era al cincilea roman în această funcție și își avea sediul central în capitala Caesarea Maritima, de lângă țărmul evreiesc al Mării Mediterane. Praefectus era un termen militar și se referea la faptul că deținătorul acestei funcții comanda circa 500 până la 1000 de soldați înrolați în trupe auxiliare. Sarcina lui era aceea de a asigura ordinea și pacea romană (pax romana) în provincie. Suntem înconjurați și aici, parcă într-un reflex al istoriei antice vedem cu ochii noștri tot felul de inscripții în limba latină. Mă apropii de ele cu carnețelul în mână și mă grăbesc să le traduc fiului meu Teodor, deplângând alungarea limbilor latină și greacă din școli și vorbindu-I neîncetat de marele meu dascăl de limba latină, Theodor Rif de la Liceul din Beiuș. Aceste inscripții săpate pe frontispiciul unor porți și arcade povestesc la modul multum in parva (mult în puține cuvinte) despre tragedia ce s-a petrecut în praetorium acum două mii de ani: Pilatus adduxit foras Jesum et sedit pro tribunal in loco qui dicitur Lithostrotos (Ioan, 19:13) (Pilat l-a adus în for pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată în locul numit Lithostrotos (pardosit cu piatră); Tunc ergo apprehendit Pilatus Jesum et flagellavit (Ioan, 19, 1), Drept aceea, Pilat l-a luat pe Iisus și L-a biciuit); Tunc ergo tradidit eis illum et crucifigeretur (Ioan, 19:16), Drept aceea, L-a dat pe El pe mâna lor (a soldaților) ca să fie răstignit. Părintele Ciprian ne duce și în dreptul unui perete pe care se poate citi următoarele cuvinte în limbile ebraică, arabă, engleză și italiană: Irod cel Mare, regele Iudeii între 39 î.Hr. și 4 d.Hr. a construit o fortăreață în colțul de nord-vest al templului iudaic pe care l-a numit Turnul Antonia, după numele generalului roman Marcus Antonius care l-a sprijinit în luarea tronului (Iudeii). După tradiția creștină, aici este locul denumit Lithostrotos (gr. un pavaj, strat din piatră), cunoscut în limba ebraică sub termenul de Gabbatha (în limba ebraică, pardosit cu pietre), Ioan, 19:13), unde Iisus a apărut în fața lui Pilat din Pont și unde a fost condamnat la moarte. După prima revoltă evreiască (66-70 d.Hr.) generalul roman Titus (fiul împăratului Vespasianus (n.a.) a distrus fortăreața, iar după a doua revoltă evreiască (132- 135 d.Hr.), împăratul Hadrian a reconstruit această zonă a orașului. Bazinul cunoscut sub numele de Struthion era acoperit cu piatră pavată și împodobit cu un arc monumental la intrare.

Trebuie mereu să ne strângem rândurile în jurul părinților noștri, suntem asaltați de grupuri de pelerini din toată lumea, suntem într-o zi de vineri pe Via Dolorosa și aglomerația crește. Ce o fi aici în Vinerea Mare nu este greu de închipuit!

Pe zidul exterior de pe îngustata Via Dolorosa se poate citi pe o tabla de marmura următoarele cuvinte: Et milites plectentes coronam de spinis imposuerunt capiti eius (Ioan, 19, 1:2), Și soldații împletind o coroană de spini au așezat-o pe capul Lui. Conform evangheliei după Ioan, procesul lui Iisus a avut loc în Ziua Pregătirii, când familiile de evrei se pregăteau intens pentru sărbătorirea Paștelui vechi iudaic, îndepărtând din casă orice urmă de pâine nedospită în amintirea ieșirii lor din Egipt. Fiind o zi atât de agitată în Ierusalim, mulțimile de pelerini stăteau prin oraș pentru a sărbători Paștele, iar când autoritățile evreiești din templu l-au dus pe Iisus la Pilat, arhiereii au refuzat să intre în praetorium-ul păgân al romanilor, spre a nu se spurca, pentru că după legea veche ei ar fi devenit necurați, ceea ce ar fi însemnat să nu mai poată să sărbătorească Paștele (Ioan, 18:28).

Prima oprire de pe drumul Golgotei

Primul popas sau prima oprire ori prima stație de pe Drumul Crucii unde Iisus a fost adus spre a fi interogat de pretorul roman se află în locul fostului praetorium, unde era sediul lui Pilat și scaunul său de judecată. Iar prefectul Pilat din Pont, deși avea reședința stabilă în orașul de pe țărm, Caesareea Maritima, la marea sărbătoare a Paștelui iudaic, când veneau în Cetatea Sfântă mii de oameni, venea în Ierusalim pentru a păstra ordinea. Acum acest loc vestit este înghesuit în curtea școlii Umariyah o școală musulmană de băieți. În fața acestui loc s-a ridicat o biserică romano-catolică numită Ecce Homo! - iată Omul! (Ioan, 19, 5) în anul 1868 de fondatorul Congregației surorilor Notre Dame de Sion, preotul Marie Alfonse Ratisbonne.

Cu cuvintele: I miles, expedi crucem! (Du-te soldatule, pregătește crucea!), rostite de prefectul Pilat din Pont a început agonia lui Iisus Hristos. Probabil aceste cuvinte au fost ultimul lui ordin adresat soldaților săi. Era cam pe la ceasurile nouă ale zilei și tortura a urmat imediat după ordinul lui Pilat. Când crucea a fost pregătită, ea a fost încărcată pe umerii lui Iisus. Se crede acum că această cruce nu a fost atât de masivă și de grea, așa cum a fost înfățișată ea de mulți pictori impresionabili de-a lungul timpului. Crucile erau cioplite din lemn de măslin ori de sicomor, iar bârnele erau încheiate în chip grosolan, pentru că răstignirea era o pedeapsă obișnuită pe acele timpuri. Istoria crucificării este deosebit de veche. Herodot relatează despre execuția unui general persan de către atenieni în jurul anului 479 î.Hr., astfel: L-au pironit pe o scândură și l-au atârnat. Pedeapsa crucificării era chinuitoare și rușinoasă, osândiții erau expuși goi oprobriului public, după ce au fost biciuiți, pedeapsa fiind aplicată trădătorilor, rebelilor, prizonierilor de război, sclavilor, celor mai cruzi criminali etc. Epitetele folosite de romani când vorbeau despre răstignire au fost de supliciu suprem, aceasta având atributele de crudelissimum, summum, extremum, infame. Pe vremea lui Alexandru Macedon (356- 323 î.Hr.) s- a aplicat pedeapsa crucificării la cca. două mii de locuitori revoltați ai cetății feniciene Tyr, iar generalul Crassus a ordonat în anul 71 î.Hr. crucificarea a cca 6000 de sclavi care luptaseră sub comanda lui Spartacus. În anul 64 d.Hr., împăratul Nero a aruncat vina incendierii Romei asupra creștinilor și a ordonat ca mii de creștini să fie aruncați la fiare în Circus Maximus sau să fie răstigniți și arși de vii pe colinele orașului. Teroarea crucificării a continuat și sub împăratul Dioclețian și abia împăratul Constantin cel Mare, cel care a semnat edictul de la Milano unde a acordat libertatea de exprimare și de cult pentru creștinism a abolit pedeapsa răstignirii.

Așadar, răstignirea spre a cărei Golgotă ne îndreptăm acum a fost mai întâi practicată de perși, fenicieni, cartaginezi, atenieni și apoi de către romani. Existau în Imperiul Roman mai multe feluri de cruci și anume: crux simplex, un simplu stâlp vertical unde condamnatul era țintuit cu un piron înfipt în ambele mâini și cu un altul bătut în labele picioarelor, iar Martorii lui Iehova afirmă că Iisus a fost răstignit în acest fel, crux commisa, o cruce în forma literei T, crux decussata, o cruce în formă de X, denumită mai târziu și crucea sfântului Andrei, crux immissa, adică modelul de cruce familiară, cunoscută îndeobște și anume crucea alcătuită dintr-un braț orizontal mai scurt și care se intersecta cu un braț mai lung, vertical, cruce pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit, alături de doi tâlhari. Istoria și tradiția creștină afirmă că apostolul Petru a fost răstignit tot pe un tip de crux imissa, dar cu capul în jos, întrucât pescarul galilean nu s-a simțit demn să moară aidoma sublimului său Învățător. În chip de memento, observăm cum pe o arcadă înaltă stă scris în limba latină: O vos omnes ovi transitis per viam attendite et videte si est dolor sicut dolor meus (O, voi, trecători prin aceasta viață, auzit-ați sau văzut-ați o durere la fel de mare cu a mea!).

Cea de-a doua oprire pe Via Dolorosa

Cea de-a doua oprire a Domnului Iisus pe drumul Golgotei este pe locul unde Mântuitorul ridică Crucea pe umerii Săi, locul fiind marcat de curtea a două capele, una a Condamnării, cealaltă a Flagelării ori Biciuirii, prima fiind pe partea stângă, după intrarea în curte, iar cea a Flagelării, în partea dreaptă, aceasta din urmă, fiind ridicată pe ruinele unei basilici din secolul al IV-lea. În Capela Condamnării găsim un altar ce înfățișează scena condamnării lui Iisus la moarte, iar statuile existente aici, specific tradiției romano-catolice înfățișează pe Pilat cum se spală în fața arhiereilor și mulțimii, iar Hristos primește crucea pe care o va căra până pe vârful Golgotei. În partea dreaptă a altarului la jumătatea bisericii se află câteva dale din piatră pe care se pot observa câteva inscripții și desene făcute de soldații romani care practicau un fel de joc, numit jocul regelui prin aruncarea zarurilor, așa cum vor face și când vor juca la zaruri pentru câștigarea cămășii lui Iisus. La ieșirea din această capelă, părintele Ciprian ne-a dus în fața unei machete a Ierusalimului din vremea Mântuitorului, precum și lângă o seamă de vestigii romane. Capela Flagelării s-a ridicat pe ruinele unor vechi lăcașuri, iar deasupra ușii la intrare se află un ornament lucrat din piatră sub forma unei cununi de spini. Locașul a fost proiectat de arhitectul italian Antonio Barluzzi în anul 1920, numele lui a fost inscripționat pe piatra din fața altarului. Pe bolta de deasupra altarului vedem pictată o cunună de spini în mozaic, iar la vârful spinilor sunt reprezentate picături de sânge. Vitraliile de culori închise înfățișează pătimirile Celui fără de vină, iar în partea dreaptă se află un altar închinat Sfântului apostol Pavel care a fost arestat și închis în cetatea Antonia, înainte de a fi judecat după legea romană și condamnat la moarte la Roma (Faptele Apostolilor, 21, 34 și 22, 24-30). Deasupra celor două locașuri se află locul denumit în ebraică Gabatha (pardosit cu pietre), iar în apropiere s-a înființat un celegiu franciscan de studii biblice. Ieșind din curtea celor două capele, am observat pe partea dreaptă o piatră pe care sunt niște inscripții din perioada romană, amintind de dinastia împăratului Hadrian. Coborând strada spre următoarele opriri, ne apropiem de o clădire pe partea dreapt pe care se află o inscripție în limbile greacă, engleză și rusă: închisoarea lui Hristos. Aici, găsim o capelă situată într-o grotă unde Iisus a fost legat înainte de a fi interogat, judecat și condamnat la moarte, în partea superioară a grotei există un loc unde se văd două adâncituri în care erau introduse picioarele condamnatului, iar la gleznă i se prindeau legături de lanțuri.

Evenimentele primelor două popasuri de pe Via Dolorosa se presupune că s-au petrecut în fosta fortăreață Antonia a lui Irod și ale cărei ruine se află astăzi mai jos de biserici, de-a lungul ambelor laturi ale drumului Golgotei. În apropiere de mânăstirea surorilor Sionului există o încăpere subterană uriașă denumită Lithostrotos despre care se spune adesea că ar fi locul unde Pilat l-a judecat pe Iisus. În față se află arcul denumit ECCE HOMO! (iată omul!), după cuvintele spuse de Pilat atunci când l-a prezentat pe Iisus plebei iudee, arc despre care se susține că ar fi fost construit de împăratul Hadrian în secolul al II-lea. La finele anului 1985, surorile Sionului au dedicat un arc roman în interiorul bisericii pe care ele îl consideră că ar fi Ecce Homo. Am observat că nu există popas de pe Calea Crucii care să nu fie marcat prin tot felul de indicatoare și având înscrise citatele corespunzătoare din Sfânta Scriptură, iar multe dintre ele sunt însoțite de un desen lămuritor în formă de evantai pe pietrele de jos din pavaj.

Părintele Ciprian ne mai dezvăluie un lucru ciudat: Via Dolorosa care începe la poarta Sfântului Ștefan (numită în vechime Poarta Oilor și acum Poarta Leilor), în ciuda bisericilor care o înconjoară este, de fapt, în Cartierul Musulman al Ierusalimului. În anul 1990, o inițiativă lăudabilă pentru dezvoltarea Ierusalimului de Est a municipalității a deschis aici un fel de centru de primire a pelerinilor, cam la 30 de metri dincolo de poarta Sfântului Ștefan, acesta fiind un ultim, dar necesar retuș al unui delicat proiect de renovare a Viei Dolorosa, demers ce a cuprins restaurarea clădirilor părăginite și a arcadelor cu inscripții de tot felul, suspendate de-a lungul emoționantului traseu și înlocuirea sistemului de canalizare vechi de patru sute de ani și apoi de marcare corespunzătoare a tuturor popasurilor Drumului Golgotei. Când piața a fost curățată de moloz, de pietriș și alte materiale, au fost expuse uriașele dale de piatră din vremea stăpânirii romane. Mutatis mutandis, un fel de Romă a fost readusă la viață după două mii de ani și în mod sigur se crede că acele dale de piatră să fi fost călcate de Iisus și apostolii săi. Un lucru ce ne emoționează până la lacrimi! De aceea, părintele Ciprian ne îndeamnă să umblăm cu venerație pe această stradelă cu dale atât de vechi și care au simțit greutatea trupului lui Iisus împovărat sub cruce și care au fost udate atunci cu sudoarea și sângele Său. În ciuda acestui aspect, suntem tulburați în drumul nostru de arabi care conduc motociclete zgomotoase pe Via Dolorosa, stârnind în chip firesc reacția noastră de dezaprobare. Este și aceasta o încercare căreia noi, pelerinii bihoreni, trebuie să-i facem față în pelerinajul nostru de neuitat. (Va urma)