Sâmbătă, 19 septembrie 2020, va avea loc slujba de sfințire a noii biserici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Izbuc. Avem deosebita bucurie ca slujba de sfințire să fie oficiată de un sobor de ierarhi, sub protia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Programul liturgic din această zi este următorul:

* De la ora 9.00 Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia Sfânta Liturghie, pe o scenă amenajată în vecinătatea noului lăcaș de cult.

* De la ora 11.00 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Ierarhii invitați, vor săvârși slujba de târnosire a noii biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului

De asemenea, datorită situației generate de pandemia actuală, credincioșii care vor lua parte la programul menționat sunt rugați să respecte, cu deosebită grijă, normele de distanțare fizică și să poarte masca de protecție pe întreaga durată a poposirii lor în incinta Mănăstirii noastre, atât în spațiile închise, cât și în exteriorul acestora. Sfintele slujbe vor putea fi urmărite și prin intermediul unui ecran de mari dimensiuni amplasat în vecinătatea noii biserici.

La intrarea în sfintele lăcașuri și în perimetrul acestora vor fi amplasate puncte de dezinfecție, unde vor fi puse la dispoziție măști de protecție și apă potabilă îmbuteliată.

Este bine de știut că, urmând tradiției ortodoxe, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, la sfârșitul slujbei de târnosire. Cu toate acestea, accesul credincioșilor în Sfântul Altar pentru închinare va fi permis doar cu mască de protecție și cu respectarea normelor de distanțare fizică și a indicațiilor oferite de personalul clerical, care va direcționa și îndruma credincioșii în privința modului de închinare. În mod cu totul excepțional, spre a se evita aglomerarea de persoane, închinarea în Sfântul Altar va continua, timp de o săptămână, până în ziua de duminică, 27 septembrie a.c., inclusiv, în afara programului liturgic.

Vă așteptăm cu drag!

Obștea Sfintei Mănăstiri Izbuc