La Sfânta Mănăstire Izbuc, străveche lavră monahală a Bihorului, în ziua de 5 aprilie, când Biserica Ortodoxă a prăznuit cu aleasă bucurie praznicul „Intrarea Domnului în Ierusalim”, prima duminică a lunii s-a transfigurat într-un pelerinaj de profundă înălțare duhovnicească, adunând în jurul sfântului așezământ monahal mii de pelerini dornici de rugăciune, liniște și întâlnire vie cu Dumnezeu.

        Încă din zorii zilei, liniștea binecuvântată a locului a fost pătrunsă de chemarea clopotelor, care au vestit începutul programului liturgic. La ora 7 dimineața a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, centru vieții euharistice și izvorul harului necreat, în cadrul căreia credincioșii, pregătiți prin post și rugăciune, s-au apropiat cu evlavie de Sfintele Taine. Momentul împărtășirii a fost pentru mulți dintre cei prezenți o adevărată întâlnire personală cu Hristos, Cel ce Se oferă spre viața lumii, întărind și luminând sufletele în vederea întâmpinării Sfintelor Pătimiri și a Învierii Sale.

        În continuarea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, rânduială de profundă încărcătură duhovnicească, în care Biserica se roagă pentru vindecarea neputințelor trupești și sufletești ale credincioșilor. Rugăciunile de mulțumire, binecuvântare și dezlegare au fost înălțate cu stăruință, iar cei prezenți au simțit lucrarea tainică a harului lui Dumnezeu, care aduce alinare, pace și întărire în încercările vieții.

        Slujbele au fost săvârțite de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii, înconjurat de soborul așezământului monahal și de alți preoți din județ, într-o comuniune liturgică ce a reflectat unitatea credinței și frumusețea slujirii în Biserica lui Hristos. Atmosfera a fost una de aleasă solemnitate, dar și de caldă apropiere sufletească, specifică marilor sărbători împărătești.

        Pe parcursul întregii zile, curtea mănăstirii a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși veniți din diferite zone, fiecare purtând în inimă dorința de a participa la această sărbătoare a luminii și a speranței. Mulți dintre aceștia au ales să se spovedească și să se împărtășească, transformând pelerinajul într-un autentic act de înnoire lăuntrică.

        Ca o încununare a acestei zile binecuvântate, în partea finală a programului a avut loc recitalul de pricesne intitulat „Lumină din lumină”, ajuns la cea de-a patra ediție. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură al județului Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, a adus în inimile celor prezenți o adiere de pace și sensibilitate duhovnicească, prin frumusețea cântării tradiționale specifice a Postului Mare.

        În cadrul recitalului au interpretat pricesne mai mulți artiști locali, fiecare aducând o notă dinstinctă de trăire și autenticitate: Antonela Ferche Buțiu, împreună cu Ilinca Buțiu, Andrei Dem, Roxana Târb, Elena Buda și Grupul de copii „Cununa Viitorului” Finiș. Glasurile lor au devenit punte între cer și pământ, purtând în ele dorul după Dumnezeu și frumusețea credinței strămoșești.

        Între miile de pelerini veniți în această zi binecuvântată spre a fi părtași bucuriei comuniunii, s-au aflat și domnul Mircea Mălan, Președintele Consiliului Județean Bihor, domnul profesor și dirijor Liviu Buțiu, directorul Centrului Judeșean de Cultură Bihor, precum și alți invitați, reprezentanți ai oficialităților județene și locale.

        La finalul tuturor manifestărilor, într-o atmosferă de recunoștință și pace, credincioșii au fost binecuvântați cu apa izvorului Maicii Domnului, aflat în incinta mănăstirii, izvor cunoscut pentru evlavia și nădejdea pe care le-a sădit în sufletele pelerinilor de-a lungul vremii. De asemenea, la plecare, aceștia au primit pachete cu bucate tradiținale de post,dar și ramuri de stâlpări, simbol al biruinței vieții asupra morții și al întâmpinării smerite a Domnului.

        Astfel, ziua de Florii la Mănăstirea Izbuc s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a comuniunii și a harului, în care rugăciunea, cântarea și dragostea frățească s-au împletit armonios, oferind celor prezenți nu doar momente de înălțare sufletească, ci și o pregustare a luminii pascale ce se apropie. În această atmosferă de adâncă trăire, fiecare suflet a fost chemat să devină, asemenea Ierusalimului de odinioară, locaș viu al lui Hristos, Cel ce vine smerit, dar plin de slavă, spre mântuirea lumii.

Singhel drd. Silvestru Vid

Mănăstirea Izbuc