Numeroşi credincioși, susți­nă­tori ai proiectelor ce se derulează la Sucursala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, s-au prezentat vineri, 2 octombrie, la Biserica Albastră de la Parohia Oradea-Vii, la moment de triplă aniversare. La eveniment a fost prezent Preasfințitul părinte Sofronie, episcopul Oradiei.

Biserica Albastră sărbătoreşte în acest an 82 de ani de la fondarea și ridicarea bisericii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae (2 octombrie 1938), 20 de ani de la fondarea Așezământului pastoral, social, cultural și filantropic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de pe str. Lacu Roșu nr. 13 (20 decembrie 2000), 10 ani de la aprobarea și inaugurarea proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” (18 septembrie 2010).

„Inițiativa înființării parohiei cu numele „Viile Orăzii” i-a aparținut preotului paroh de vrednică amintire Valeriu Ioja (1928) și comunității formate din 400 de familii, majoritatea ceferiști. Timp de 17 ani, serviciile religioase s-au ținut într-o clasă a școlii nr. 8 din cartier. Apoi, s-au mutat într-o clădire a CFR –ului, de pe strada Ștefan cel Mare, până în anul 1952. Lucrările de construire a bisericii au început odată cu punerea pietrei de temelie la 2 octombrie 1938, de către episcopul Nicolae Popovici”, a subliniat părintele Gheorghe Nemeş, coordonatorul proiectului social-filantropic Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe al Parohiei Oradea-Vii.

Potrivit părintelui Nemeș, lucrările au fost întrerupte din cauza ocupației străine a orașului Oradea (1940-1944), fiind reluate abia după 1946, cu fonduri de la stat, de la Patriarhia Română, de la Episcopia Oradiei, precum și de la alte eparhii ortodoxe. În punctul doi al raportului, s-a prezentat dorința construirii unui așezământ social și filantropic pe str. Lacu Roșu nr. 13. Lucrările la acest așezământ au început în 20 decembrie 2000. De menționat că toate lucrările la acest așezământ au fost achitate prin contribuția benevolă a credincioșilor din parohie. Așezământul social a fost prevăzut cu demisol, parter, etaj și mansardă. La punctul trei al raportului prezentat, s-a arătat că, în urmă cu 10 ani, a luat ființă proiectul „Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, binecuvântat și inaugurat personal de Preafericitul părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la data de 18 septembrie 2010.

Prin acest proiect, se oferă hrană caldă, în fiecare zi a săptămânii, pentru bolnavi, bătrâni, săraci și copii orfani din cadrul parohiei, dar și din alte cartiere ale orașului Oradea.

Pe lângă alimentele, care au fost de ordinul miilor de porții, s-au mai oferit îmbrăcăminte pentru copii, bătrâni de pe cuprinsului orașului Oradea și alte localități din județ. S-au oferit ajutoare în bani celor care aveau nevoie de operații chirurgicale în țară și străinătate. S-au oferit și se oferă ajutoare pentru bolnavii cu diferite dizabilități. S-au oferit ajutoare în îmbrăcăminte și alimente unor localități din județul Buzău și din țară ca urmare a inundațiilor. S-au oferit și se oferă burse pentru elevii și studenții buni la învățătură, dar cu situație slabă din punct de vedere economic. Fondurile necesare provin din donațiile benevole ale credincioșilor pe baza de chitanță.

În urma acestui raport de activitate, Preasfințitul părinte Sofronie, episcopul Oradiei, a înmânat diploma omagială „2020 - Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” preotului Gheorghe Nemeș, în semn de prețuire și recunoștință pentru merite deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștine, a familiei și filantropiei. Alăturat de diplomă, părintele Gheorghe Nemeș a primit și medalia comemorativă „Emanuil Gojdu” și „Vasile Stroescu”. Toate acestea au fost înmânate Preasfinției Sale, Preasfințitului părinte Sofronie, cu prilejul sfințirii Catedralei „Învierea Domnului” din Oradea, pentru a fi înmânate părintelui Gheorghe Nemeș. După primirea acestei diplome omagiale, părintele Gheorghe Nemeș a mulțumit Preasfințitului Sofronie că a binevoit să înmâneze, în sfânta biserică și în fața credincioșilor, diploma primită din partea Părintelui Patriarh Daniel.

Aceleași mulțumiri au fost transmise și Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La sfârșitul raportului, s-au oferit diplome pentru toți ctitorii și binefăcătorii care susțin proiectul „Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Parohia Oradea-Vii.