Biserica prăznuieşte azi, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare ce ne amintește de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru, Ioan şi Iacov.

La o săptămână de la vestirea patimilor, Iisus s-a retras să se reculeagă şi să se roage. El i-a luat cu Sine pe apostolii Petru, Iacov şi Ioan şi s-a suit în muntele Taborului. Aici, pe când se ruga Tatălui ceresc, „S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie vorbind cu El” (Mt 17, 2-3). Copleşiţi de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit să rămână acolo pe veci. De aceea, Petru exclamă: „Doamne, bine este nouă să fim aici. De voieşti să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una”. Însă, pe când grăiau, iată un nor luminos i-a umbrit şi glas din nor zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care am binevoit, pe Acela să-L ascultaţi” (Mt 17,5). Acest glas s-a mai auzit o dată la Botezul Domnului în Iordan, când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de porumbel. Curând după aceasta, norul şi cei doi prooroci au dispărut, iar Domnul cu cei trei apostoli au rămas singuri. Pe când coborau din munte, Mântuitorul le-a poruncit să nu spună nimănui vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morţi.