Azi, 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, singurii sfinţi mamă şi fiu. Fiul lui Constanţiu şi al Elenei, Constantin a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, când persecuţiile anticreştine au atins apogeul. Constanţiu avea sub stăpânirea sa întinse ţinuturi: Galia, Spania şi Britania.

În toată împărăţia, în vremea aceea, creştinii sufereau crunte prigoniri. Dar, în ţinuturile sale, Constanţiu a oprit orice prigoană împotriva creştinilor, în plus, el îi folosea la conducerea treburilor obşteşti. După moartea lui Constanţiu, locul acestuia este luat de Constantin, iar în locul lui Maximian este fiul acestuia, Maxenţiu. Între cei doi, respectiv între Constantin şi Maxenţiu, are loc o confruntare militară, iar Eusebiu, duhovnicul lui Constantin, relatează cum împăratul Constantin, în timp ce se ruga, a avut o viziune în care pe cer i se arată o cruce luminoasă, pe care scria: „Prin acest semn vei învinge”. De asemenea, noaptea l-a văzut pe Iisus Hristos, care-l îndemna să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Urmând aceste sfaturi, Constantin porneşte în luptă împotriva lui Maxenţiu, biruindu-l pe acesta în anul 312. În urma celor întâmplate, în anul 313, împăratul Constantin a dat o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creştinilor. Este vorba de Edictul de la Milan, prin care creştinismul a fost recunoscut drept religie liberă şi egală în drepturi cu toate cultele oficiale. Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica „Sf. Apostoli” din Constantinopol, ctitoria sa.