După ce s-a fript cu "ciorba contestaţiei", noul primar al Sânmartinului suflă şi-n iaurt Scandalul iscat în urma aflării rezultatului alegerilor pentru ocuparea postului de primar al comunei Sânmartin nu pare să se termine prea curând. După ce, zilele trecute, tentativa de constituire a Consiliului Local a eşuat, nefiind întrunit cvorumul prevăzut de lege, ieri, acest lucru a fost posibil, noul legislativ local reuşind să-şi intre în drepturi. În mod firesc, următorul pas de îndeplinit ar fi procedura de predare-primire între fostul şi actualul edil-şef, care, se pare, va avea loc luni. Până atunci, însă, pentru a se asigura că nimeni nu va mai pătrunde în anumite birouri din instituţie, noua conducere a aplicat sigilii pe uşile acestor încăperi... Ieri, noii consilieri locali aleşi în urma scrutinului din 6 iunie desfăşurat în comuna Sânmartin au fost convocaţi pentru a doua oară în această săptămână în vederea constituirii legislativului local, a validării primarului şi alegerii viceprimarului. Dacă prima încercare a fost sortită eşecului, consilierii PNL neprezentându-se la acea dată, ieri, cvorumul prevăzut de Legea administraţiei publice locale a fost îndeplinit. În mod neaşteptat, ostilităţile au fost lăsate deoparte (cel puţin pentru moment), şedinţa decurgând normal, fără nici un fel de incidente. În urma votului exprimat de consilieri, în următorii patru ani, postul de viceprimar va fi deţinut de Alexandru Iuhas, membru al partidului de guvernământ, la fel ca şi noul primar, Lucian Popuş. Aşadar, nimic nu lăsa să se întrevadă apariţia unor noi stări conflictuale în localitatea Sânmartin. Totuşi, încă din dimineaţa zilei de ieri, uşile biroului primarului şi viceprimarului, precum şi cele de la Investiţii, Contabilitate, Registru Agricol şi Cadastru din cadrul Primăriei Sânmartin au fost sigilate, pe fâşia de hârtie fiind aplicată ştampila cu însemnele PSD. "După şedinţa de constituire a Consiliului Local, intenţionam să-i propun noului primar să încheiem procedura de predare-primire, însă, am considerat că e mai bine s-o amânăm pentru luni. Ulterior, cu surprindere am aflat că pe mai multe birouri din Primărie fuseseră aplicate sigilii, care să ne împiedice accesul în respectivele încăperi. Nu înţeleg de ce s-a procedat astfel, căci oricum nu avem acolo decât documente de serviciu. E drept, mai sunt şi nişte lucruri personale, pe care nu am fost preocupaţi să le recuperăm până acum", afirma fostul primar, Dorel Crăciun. Contactat telefonic, proaspăt instalatul edil-şef al comunei, Lucian Popuş, părea să nu aibă cunoştinţă despre acest lucru. Totuşi, informaţia i-a fost confirmată de una dintre membrele Consiliului Local, aflată în preajma sa. "Cred că s-a recurs la această măsură pentru mai multă siguranţă. Deşi, nu suspectez fosta conducere că ar intenţiona să sustragă vreun document, pentru că, dacă ar fi vrut, ar fi putut să o facă până acum. Oricum, eu vreau să fim paşnici, să renunţăm la scandaluri, astfel încât să nu mai existe atâtea probleme la Sânmartin. Totul va fi făcut public, deoarece, în afară de bunul mers al comunei, nu mă interesează nimic altceva", ne-a declarat Lucian Popuş.