Uniunea pentru Reconstrucţia României a ajuns la Oradea
Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR), un partid înfiinţat abia anul trecut în 10 iulie, şi-a lansat,joi, într-o conferinţă de presă, Organizaţia locală din Oradea.
Diana Calfa, secretar general, şi Adrian Pop, vicepreşedinte al URR, au prezentat atât Comitetul Director Local, cât şi proiectele de viitor, în perspectiva alegerilor locale şi generale de anul viitor. Deşi relativ nou pe eşichierul politic românesc, URR îşi propune să obţină cele cinci procente necesare intrării în Parlament. "Pentru alegerile locale nu vom avea candidaţi decât în acele localităţi în care avem şanse reale de a obţine locuri în consiliile locale sau chiar de a obţine fotoliul de primar", a declarat Diana Calfa.
Rămâne de văzut care va fi impactul acestui partid asupra electoratului român, având în vedere faptul că multe altele, unele chiar cunoscute, nici nu se regăsesc în sondajele de opinie cu privire la intenţiile de vot, sau, în cel mai bun caz, intră la categoria altele.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.