Săracă şi cinstită e lupta cu corupţia
Preşedintele Ion Iliescu s-a pronunţat, joi seara, în emisiunea "Starea naţiunii", transmisă de postul public de televiziune, pentru instituirea unui control al surselor de realizare a averilor ilicite. În acest sens, şeful statului s-a declarat de acord cu o eventuală modificare a Legii anticorupţie, astfel încât demnitarii să precizeze modul de dobândire a averilor.
Întrebat dacă declararea averilor de către demnitari nu ar fi trebuit însoţită şi de precizarea modului în care au fost dobândite acestea, şeful statului a apreciat că realizarea acestui lucru ar fi posibil. El a adăugat că este dificil ca o asemenea practică să se extindă şi asupra oamenilor de afaceri, deoarece au existat reacţii potrivit cărora statul ar vrea să intervină cam brutal pentru a controla sursele de venituri.
Iliescu a menţionat însă că, din acest punct de vedere, există instrumente legale în toate ţările, ca, atunci când apare suspiciunea asupra incorectitudinii şi ilegalităţii unor averi, ele să fie supuse unui control.
"Văd că pe unii îi deranjează chiar ideea unei anumite organizări mai sistematizate a sistemelor de control financiar şi de alt ordin. Mi se pare că este o reacţie suspectă. Ar fi bine ca această restructurare a Guvernului, inclusiv acest control coordonat unitar, să poată să aibă mai multă eficienţă", a mai spus şeful statului.
Preşedintele Iliescu a apreciat că lupta împotriva corupţiei nu se încheie cu adoptarea Legii anticorupţie. El a adăugat că aceasta ar trebui urmată de perfecţionarea mecanismelor prin care societatea şi instituţiile statului să ţină mai mult sub control sursele de venit.
Ion Iliescu a afirmat că, în caz contrar, istoria se poate repeta, respectiv polarizarea socială pe care România a cunoscut-o şi înainte de război. "Este vorba despre protipendada bucureşteană - era o categorie de oameni mai înstăriţi, care mergeau şi pe la Paris, la Viena. Da` câţi oameni se plimbau pe la Paris şi pe la Viena şi la Roma, câţi bucureşteni aveau această posibilitate, câţi bucureşteni mergeau la Capşa?", a adăugat Iliescu. El a apreciat că asemenea diferenţe reapar şi astăzi, doar că, în prezent, "lumea gândeşte puţin mai critic".
"Dacă atunci puţini erau cei care se exprimau critic la asemenea chestiuni, acum populaţia s-a obişnuit cu anumite lucruri şi democraţia o ia mai în serios - ideea unei anumite echităţi sociale şi a unui control al averilor obţinute pe căi ilicite", a declarat preşedintele.
Iliescu a apreciat că cetăţenii şi instituţiile statului ar trebui să aibă un rol mai activ, pentru a introduce mai multă moralitate în raporturile din societate şi în respectarea legii şi nimeni să nu fie deasupra legii, nici măcar magistraţii.
Şeful statului a precizat că magistraţii trebuie să fie primii care să fie păzitorii şi promotorii legii şi care să respecte Constituţia şi legile ţării.
Referindu-se la averile mari pe care le-au dobândit unii magistraţi, în condiţiile în care salariile în domeniu nu sunt mari, Ion Iliescu a afirmat: "Şi când primeşte mită de sute de milioane de lei mai este şi luat în braţe că a împrumutat, săracul, de la un coleg sau de la o cunoştinţă. Primeşte mită de sute de milioane de lei şi sunt şi scuzabile asemenea chestiuni?!".
Corupţia diminuează eficienţa eforturilor de însănătoşire a economiei, de creştere a potenţialului economic şi de distribuţie mai corectă a rezultatelor activităţii economice şi aduce şi elemente de inechitate şi de raporturi sociale deteriorate, care afectează şi starea psihică a oamenilor, a mai spus Iliescu. El a menţionat că "oamenii, de regulă, înţeleg greutăţile, dar când mai văd că este şi nedreptate, asta îi descurajează într-un efort necesar".
"Corupţia este un element nociv şi periculos", a declarat şeful statului. El a precizat că, de aceea, apreciază rolul pozitiv pe care presa îl are ca "un paznic al intereselor sociale", deşi exagerează uneori. "Dar, în condiţiile date, nici măcar exagerarea nu este de neaprobat, pentru că avem nevoie de o stare permanentă de veghe din acest punct de vedere", a adăugat preşedintele.
Iliescu a apreciat că "ineficient" este "când se bagă la grămadă toţi". "Din acest punct de vedere, sunt nedrepte unele judecăţi, care nu permit să se depisteze agentul purtător de maladie în materie de corupţie", a arătat şeful statului.
Ion Iliescu a menţionat că şi în ultimul sondaj de opinie se spune că toţi parlamentarii sau majoritatea sunt corupţi, ceea ce este "o nedreptate". "Eu îi cunosc pe mulţi dintre aceşti parlamentari, cei mai mulţi, pot să dau mărturie, sunt oameni corecţi, nu au alte surse de venituri şi nu profită de poziţia pe care o au. Asta face să crească răspunderea celor care prin comportamentul lor aruncă o imagine nedreaptă, incorectă faţă de colegii lor, faţă de cei care îşi fac cum trebuie datoria", a adăugat preşedintele.
El a admis că, din păcate, există cazuri de corupţie chiar şi în rândul magistraţilor sau al poliţiştilor, adică tocmai cei care trebuie să păzească ordinea publică şi cetăţeanul, "să fie garanţia cetăţeanului că îl apără şi nu să îi bage mâna în buzunar". Preşedintele Ion Iliescu s-a pronunţat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, în favoarea reanalizării cuantumului despăgubirilor băneşti acordate foştilor proprietari ai imobilelor naţionalizate de regimul comunist şi a eşalonării acestora. "Asemenea socoteli merită să fie făcute şi să gândim şi noi, să luăm şi exemplul altora, să vedem cum anume a făcut Ungaria din acest punct de vedere. Dimensiunea despăgubirilor este o chestiune care merită judecată şi eşalonarea acestora funcţie de posibilităţile statului", a afirmat preşedintele Iliescu, răspunzând unei întrebări.
El a adăugat că trebuie găsită o soluţie realistă, care, pe de o parte, să diminueze dramele umane, iar, pe de altă parte, să ţină seama de posibilităţile reale de care dispune societatea românească astăzi.
Şeful statului a arătat că problema restituirii imobilelor şi terenurilor a creat mari dificultăţi şi mari frământări în societatea românească. El a apreciat că, din păcate, climatul politic din primii ani de după revoluţie nu a permis reglementarea unei soluţii care "putea fi mai înţeleaptă".
"Ungaria, de exemplu, a rezolvat problema de o manieră radicală: în 1990 sau 1991 a adoptat o lege, n-a restituit nimic şi despăgubirile au fost limitate la o anumită sumă, care era pertinentă la nivelul veniturilor ţării, şi văd că nimeni nu a ridicat obiecţiuni, nici organismele internaţionale nu au fost vizate şi lucrurile au mers destul de bine. N-am văzut să fie probleme în Germania de Est: nu s-a destrămat vreo cooperativă agricolă, nimeni n-a revendicat vreo cooperativă sau alt teren şi chiar se prezintă bine din acest punct de vedere agricultura cooperativizată din Germania, care este superioară ca eficienţă, ca productivitate, faţă de agricultura din vest", a mai spus Ion Iliescu.
Şeful statului a declarat că, din cauza "bătăliei politice", în România soluţionarea acestor probleme a fost tergiversată, legislaţia în domeniu fiind refăcută în mai multe rânduri, ceea ce a dus şi la amplificarea surselor de nemulţumire.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.