În orice democrație funcțională, acuzațiile de corupție trebuie tratate cu maximă seriozitate. Traficul de influență, mita sau abuzul de putere nu sunt simple teme de campanie, ci fapte care afectează instituțiile statului, încrederea publică și în mod direct pe cetățeni. Tocmai de aceea, responsabilitatea celui care formulează asemenea acuzații este uriașă, cu atât mai mult când acel om este parlamentar.

 

Când acuzația devine armă politică

În ultimele zile, scena publică a fost invadată de declarații halucinante, lansate în conferințe de presă, sau în emisiuni televizate, în care politicieni ai PSD care au dărâmat Guvernul Bolojan își continuă ofensiva împotriva liberalilor care refuză să mai facă alianță cu ei. Situația critică în care s-a ajuns parcă le-a luat mințile și în războiul politic declanșat s-a lăsat la o parte orice urmă de decență și rațiune. Fapte și situații de acum șapte, opt, 15 ani sunt reinterpretate și distorisonate în scop de manipulare, sferturi de adevăr și multă minciună fiind livrate drept dezvăluiri incendiare.

Senatorul Daniel Cătălin Zamfir a oferit un asemenea exemplu la conferința de presă de săptămâna trecută de la sediul central al PSD, unde într-o regie de prost gust a jucat sceneta „șervețelul mincinos”. „Asistăm la cel mai grav caz de trafic de influență de la Revoluție încoace”, clamează ipochimenul cu imunitate parlamentară, dar fără a prezenta nicio dovadă cu privire la ditamai cazul. Dimpotrivă, recurge la atacuri la persoană și insinuări calomnioase la adresa altor politicieni, dar și asupra unor întreprinzători privați. Peste noapte, acești oameni de afaceri, persoane private în cele din urmă, devin personaje într-un scandal public pe care nu l-au declanșat și nu îl pot controla.

 

Imunitatea parlamentară nu protejează minciuna

Efectele sunt reale și, de multe pot deveni ireversibile. O persoană acuzată public de trafic de influență poate pierde contracte, parteneriate, credibilitate și reputație, chiar dacă ulterior se dovedește că informațiile au fost false sau manipulate. În cazul mediului de afaceri, impactul poate însemna pierderi financiare directe, retragerea investitorilor sau compromiterea unor proiecte construite în ani de muncă.

În astfel de situații, politicianul care a lansat acuzațiile trebuie să răspundă, deoarece imunitatea parlamentară nu îl protejează de lansarea unor acuzații penale false. Prin urmare, cei lezați se vor adresa instanțelor competente pentru a ceare plata unor daune substanțiale. Constituția României la art.72, alineatul 1 arată că „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Opiniile politice sunt protejate, nu acuzațiile penale, care trebuie dovedite. Ce poate face un cetățean când se trezește victimă în mijlocul unor răfuieli politice imorale, în care denaturările și minciuna sunt muniție pentru înjunghierea adversarilor în stil mafiot?!

 

Politicianul are și obligații, nu doar drepturi

Mai grav este că această practică erodează însăși ideea de luptă anticorupție. Atunci când acuzațiile sunt transformate în muniție politică, cetățenii încep să privească orice anchetă sau dezvăluire cu suspiciune. În loc să întărească încrederea în instituții, discursul iresponsabil contribuie la cinism și polarizare.

Libertatea de exprimare nu poate deveni un scut pentru calomnie. În mod democratic, politicianul are nu doar drepturi, ci și obligația de a verifica informațiile pe care le aduce în spațiul public. În momentul în care denaturează și minte în mod voit, el își pierde orice urmă de credibilitate și pasul firesc este retragerea lui din funcție. Cu cât funcția este mai importantă, cu atât standardul moral ar trebui să fie mai ridicat. A acuza fără dovezi, sau fabricarea unor dovezi înseamnă a folosi puterea publică pentru a produce prejudicii private și trebuie pedepsită.

Există și o diferență esențială între a cere o anchetă și a pronunța o sentință mediatică. Un lider responsabil spune: „există indicii care trebuie investigate”. Un politician iresponsabil afirmă direct că adversarul „este corupt”, „face trafic de influență” sau „controlează afaceri ilegale”, fără ca aceste afirmații să fie susținute de probe solide ori confirmate de instituțiile competente.

 

„Vând cutii de pantofi”

Amintita conferință de presă, la care senatorul Zamfir a făcut acuzații penale grave, a fost transmisă live pe facebook, iar reacțiile cetățenilor nu au întârziat să apară: „Gargară ifetină. Ați băgat țara în faliment și ar trebui să plătiți pentru asta”; „Dar planul? Planul de redresare al țării, unde îl aveți?”; „Când un PSD-ist spune ceva, adevărul este fix la celălalt capăt al vorbelor lui. (Confucius)”; „Viorica Dăncilă a declarat că, guvernul Ciolacu a cheltuit bani cît a cheltuit două sau trei guverne, plus cele 65 de miliarde dispărute din visteria guvernului. Oare tot Bolojan să fie vinovat?”; „Ăștia nu vin cu o idee de reformare a țării, vin doar cu gargară ieftina! Sânt incapabili de a guverna țara.”; „Șobolanule. Vând cutii de pantofi.”; „Alooo dacă voi nu știți ce s-a întâmplat în guvernul din care ați făcut parte este clar că nu aveți ce căuta....cam nicăieri.”; „Derbedeii politicii românești”, etc.

Foarte multe comentarii, 683 înregistrate până luni, 18 mai și majoritatea negative la adresa celor prezentate, dovadă că cetățenii nu sunt atât de proști pe cât îi consideră acești politicieni imorali.

Ce ar trebui să rețină acești zamfiri, câci și grindeni ai politicii noastre: că ne dorim o societate normală și matură în care răspunderea politică trebuie să țină seama de standarde etice. Democrația are nevoie de transparență, dar și de decență, prudență și respect pentru adevăr.

Pentru că, atunci când acuzația devine armă politică, victimele nu sunt adversarii de moment, ci cetățenii acestei țări și credibilitatea vieții publice.