Biroul Executiv Judeţean al PUR Bihor a fost dizolvat în data de 2 iulie a.c., prin hotărârea Biroului Permanent central al acestei formaţiuni politice. În locul fostei structuri de conducere umaniste bihorene a fost numit un Comitet de Iniţiativă, având următoarea componenţă: Eduard Hellvig, Gheorghe Pusta, Marcel Duma, Aurel Grozea, Claudiu Gligor, Mircea Călin Lungu şi Octavian Bara. Conducerea centrală a PUR a luat decizia dizolvării Birourilor Executive şi înlocuirea lor cu comitete de iniţiativă în toate judeţele care, la alegerile locale, au obţinut un "scor" mai mic de 10%. Aceste comitete au ca sarcină prezentarea, în termen de 15 zile de la numire, a unui plan de măsuri pentru îmbunătăţirea şi impulsionarea activităţii respectivelor filiale judeţene. Interesant este faptul că cel desemnat să îndeplinească aceste cerinţe este Eduard Hellvig, acesta fiind, practic, şeful campaniei electorale a primarului Oradiei. Conform declaraţiei lui Hellvig, această relaţie a fost strict de "afaceri". "Sunt membru activ PUR din anul 2003, pentru că aici mă regăsesc din punct de vedere ideologic şi doctrinar. Prin structura mea, nu pot să fiu social-democrat. Sunt liberal ca gândire", a precizat Eduard Hellvig, care a adăugat că, pentru alegerile generale din toamnă, PUR are ca scop obţinerea a 10% din voturile bihorenilor. De asemenea, Hellvig a afirmat că întocmirea listelor de candidaţi pentru alegerile din toamnă nu este o prioritate pentru PUR Bihor, dar că pe acestea vor figura numai bihoreni, adăugând că, personal, nu-şi doreşte să obţină vreo funcţie publică. "PUR se adresează omului cu bun simţ. Cred că oamenii nu mai sunt manipulabili, observându-se o maturizare la nivelul electoratului românesc", a menţionat acesta.