Convins de importanța asigurării unor resurse energetice ieftine și sigure, atât pentru economie, cât și pentru consumul populației, deputatul Gheorghe Bogdan susține extinderea și eficientizarea furnizării gazului și apei geotermale în județului Bihor.

 

Dacă acțiunile lui Gheorghe Bogdan în vederea facilitării racordării la rețeaua de gaz a agenților economici și unităților administrativ-teritoriale din zona de sud-est a județului sunt cunoscute, la fel ca inițiativa sa de eliminare a redevenței la apa geotermală, acum, parlamentarul beiușean a vorbit despre demersurile făcute pentru soluționarea problemei deficitului de apă geotermală de la nivelul municipiului Beiuș. Deputatul Bogdan s-a întâlnit cu președintele Autorității Naționale pentru Resurse Minerale în vederea urgentării predării perimetrului aferent unui nou foraj, prevăzut în zona Beiuș-Mizieș, celor de la Transgex, câștigătorii licitației.

Pe de altă parte, interlocutorul nostru consideră că apă geotermală, această resursă energetică deosebit de prețioasă și nepoluantă, ar trebui folosită mai eficient, o soluție fiind urgentarea transformării Beiușului în stațiune balneară. Cât despre sursele de finanțare necesare unui proiect de anvergură, deputatul Gheorghe Bogdan indică programele europene, parteneriatul public-privat și atragerea investitorilor particulari, toate acestea în contextul noutăților legislative, care facilitează dezvoltarea turismului românesc.